Coronavirus: Epidemia de COVID-19 se diminuează în Marea Britanie; numărul ''R", estimat la valori subunitare
Pandemia de COVID-19 din Marea Britanie s-a diminuat într-o oarecare măsură, rata de reproducere a virusului, numărul ''R", fiind estimată la valori subunitare, ceea ce sugerează că al doilea lockdown instituit la nivel naţional în Anglia a redus numărul infectărilor, au precizat vineri mai mulţi experţi guvernamentali britanici, citaţi de Reuters.
Numărul noilor infectări pe teritoriul Marii Britanii este în scădere cu un procent zilnic cuprins între 0% şi 2%, a precizat Biroul guvernamental pentru ştiinţă, după ce, în estimarea sa de săptămâna trecută, era raportată o creştere cuprinsă între 0% şi 2%.
Valoarea numărului "R" a fost estimată ca fiind cuprinsă între 0,9 şi 1, ceea ce înseamnă că fiecare 10 oameni infectaţi vor infecta la rândul lor între nouă şi 10 persoane, în scădere de la intervalul 1,0-1,1 raportat săptămâna trecută.
Experţii guvernamentali britanici au precizat că estimările au la bază cele mai recente statistici medicale pentru Regatul Unit, care cuprind date obţinute până în 24 noiembrie, dar că această întârziere înseamnă că impactul restricţiilor naţionale introduse în Anglia pe 5 noiembrie abia încep să îşi arate efectele şi nu pot fi încă evaluate complet.
''Estimările numărului R pentru Anglia ar putea continua să scadă în viitor şi ar putea fi deja sub 1 pentru toate regiunile'', a precizat Biroul guvernamental pentru ştiinţă într-un comunicat de presă.
Perioada de lockdown în Anglia - unde locuieşte circa 85% din totalul populaţiei Regatului Unit - se termină miercuri şi va fi înlocuită cu un sistem naţional de restricţii pe mai multe niveluri.
O treime din Anglia este vizată de restricţii severe anti-COVID-19 după ce sistemul valabil anterior - impus înainte de lockdown - nu a reuşit să reducă rata de infectare. Drept urmare, prim-ministrul Boris Johnson a anunţat pe 31 octombrie un alt lockdown extins pe teritoriul Angliei.
Sistemul de restricţii severe va fi implementat înaintea unei preconizate relaxări înainte de Crăciun, când membri din cel mult trei familii se vor putea reuni în aceleaşi spaţii închise pe o perioadă de cinci zile.
În timp ce oamenii de ştiinţă recomandă ca relaxarea regulilor să se facă pentru cel mult o săptămână - şi focalizarea să se facă asupra limitării aglomerărilor familiale, nu doar a numărului de contacte -, o notă venită din partea subgrupului guvernamental SPI-M-O, care se ocupă cu modelarea epidemiologică, precizează că relaxarea regulilor pe perioada Crăciunului încă presupune anumite pericole.
''Orice relaxare pe perioada sărbătorilor va duce la creşterea transmiterii şi la o prevalenţă ridicată, posibil într-un grad mare'', se mai spune la finalul acelei note care datează din 18 noiembrie şi care a fost publicată vineri.AGERPRES