Coronavirus: EMA confirmă o posibilă legătură între vaccinul Johnson&Johnson şi tromboze, dar apreciază că beneficiile depăşesc riscurile

Coronavirus: EMA confirmă o posibilă legătură între vaccinul Johnson&Johnson şi tromboze, dar apreciază că beneficiile depăşesc riscurile

Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a confirmat marţi o ''legătură posibilă'' între vaccinul anti-COVID-19 produs de compania Johnson & Johnson şi cazurile rare de formare a unor cheaguri sangvine (tromboze) la persoane adulte vaccinate cu acest ser în SUA, dar a apreciat că beneficiile depăşesc riscurile şi susţine vaccinarea cu acest ser în Uniunea Europeană, relatează Reuters.

Comitetul de siguranţă al EMA a cerut în schimb ca în prospectul vaccinului să fie înscrisă printre posibilele efecte secundare foarte rare formarea de cheaguri sangvine cu trombocite scăzute.

EMA a mai menţionat că toate cazurile de acest fel - 8 cazuri au fost semnalate în SUA - au survenit la adulţi cu vârste sub 60 de ani, majoritatea femei, în primele trei săptămâni după vaccinare.

Agenţia europeană precizează de asemenea că cele mai multe tromboze s-au format în creier şi abdomen, la fel ca în cazul vaccinului AstraZeneca, iar concluzia sa este că beneficiile vaccinării cu serul Johnson & Johnson depăşesc riscurile.

Compania Johnson & Johnson a promis Uniunii Europene livrarea a 55 de milioane de doze de vaccin până la sfârşitul lunii iunie. Primele doze de vaccin au fost expediate statelor UE lunea trecută, dar compania americană a anunţat a doua zi amânarea transporturilor următoare, anunţ survenit la scurt timp după oprirea temporară a administrării vaccinului în SUA pentru a fi investigate cazurile de tromboză.AGERPRES


populare
astăzi

1 Cine este angajata SRI care a furat 915.000 de lei din fondurile operative și i-a trimis „iubitului” în conturi din Turcia

2 ALERTĂ Poliția olandeză anunță că i-a identificat și localizat pe hoții coifului de la Coțofenești

3 Explodează rahatul? / În dosarul campaniei lui Călin Georgescu sunt suspiciuni privind finanțări de la magnatul Ioan Niculae, fost ofițer de securitate / …

4 Dezvăluire surprinzătoare despre ce se întâmplă în Ucraina, amănunt foarte puțin amintit...

5 „DeepSeek”, dovada că nu știm niciodată de unde poate veni dezastrul. Unii spun că este doar începutul...