Coronavirus: Cozi la vaccinare în Ungaria, în timp ce Europa devine epicentrul pandemiei
Cozi s-au format luni în faţa principalului spital din Budapesta cu persoane care vor să se vaccineze împotriva COVID-19, în condiţiile în care Ungaria a oferit pentru prima dată posibilitatea ca oamenii să se vaccineze fără să se înregistreze în prealabil, pe fondul creşterii numărului de contaminări, informează Reuters.
Europa a devenit din nou epicentrul pandemiei, aici fiind înregistrate jumătate din numărul de cazuri şi de decese cauzate la nivel mondial de COVID-19, iar protestele care au avut loc la sfârşitul săptămânii trecute în Ţările de Jos şi în Belgia s-au soldat cu violenţe.
Austria a intrat luni în cea de-a patra carantină a sa la nivel naţional, după ce zeci de mii de oameni au protestat împotriva noilor restricţii. La rândul său, Germania dezbate posibilitatea de a face vaccinarea obligatorie.
Ungaria a raportat vineri un număr record de noi contaminări, de 11.289, iar luni a raportat 27.209 de noi cazuri în perioada vineri-duminică şi 392 de decese.
De la începutul pandemiei, Ungaria, care are o populaţie de 10 milioane, a raportat 33.172 de decese cauzate de COVID-19.
În pofida faptului că oamenii au format cozi pentru a se vaccina, rata de vaccinare din Ungaria este sub media din Uniunea Europeană (UE), cu circa 5,8 milioane de persoane care au primit două doze de vaccin.
Guvernul ungar a impus săptămâna trecută portul obligatoriu al măştii în spaţiile închise şi a declarat că va face vaccinarea împotriva COVID-19 obligatorie pentru tot personalul din sistemul medical.
Însă aceasta nu se ridică la nivelul măsurilor pe care Colegiul Medicilor din Ungaria le-a cerut miercurea trecută.
Janos Szlavik, de la principalul spital pentru tratarea bolnavilor de COVID-19 din Budapesta, a spus duminică seara, la televiziunea ATV, că noi măsuri ar trebui să fie introduse cât mai repede pentru a stăvili răspândirea contaminărilor.
Potrivit lui Szlavik, 80-90% dintre pacienţii cu COVID-19 care sunt internaţi la terapie intensivă nu sunt vaccinaţi, iar unităţile de ATI din spitalul său sunt pline.
Premierul Ungariei, Viktor Orban, care va candida pentru un nou mandat în aprilie, face echilibristică între introducerea unor măsuri ferme şi nepopulare pentru a stăvili COVID-19 şi menţinerea unei relansări economice puternice. AGERPRES