Coronavirus: CoviSelf, primul kit de teste anti-COVID-19 realizat la domiciliu, a fost lansat în India

Coronavirus: CoviSelf, primul kit de teste anti-COVID-19 realizat la domiciliu, a fost lansat în India

Start-upul indian Mylab Discovery Solutions a lansat primul kit de teste anti-COVID-19 realizat la domiciliu, primul de acest tip din India, cu speranţa că prin acest dispozitiv mai puţin costisitor să contribuie la o mai bună urmărire a cazurilor în această ţară de aproape 1,3 milliarde de locuitori, relatează sâmbătă AFP.

CoviSelf a fost lansat la începutul lunii iunie şi este primiu kit de teste la domiciliu aprobat în India, ţară afectată grav de al doilea val de coronavirus care a adus în pragul colapsului sistemul sanitar şi crematoriile cu peste 30 de milioane de persoane contagiate şi peste 350.000 de morţi.

În realitate cifrele ar putea fi, potrivit experţilor, net superioare ca urmare a insuficienţei testelor şi neînregistrării tuturor deceselor.

Start-upul, care produce şi teste PCR pentru detectarea HIV, este de părere că accesul extins la kitul CoviSelf, vândut cu 250 de rupii (3,40 de dolari), ar putea reduce presiunea asupra laboratoarelor şi îmbunătăţi urmărirea cazurilor de COVID-19.

Kitul este format dintr-un tampon nazofaringian pentru colectarea secreţiilor nazale şi un cod QR ce permite conectarea la o aplicaţie mobilă care oferă rezultatul în 15 şi îl trimite la Consiliul indian de cercetare medicală (ICMR).

CoviSelf nu este însă accesibil decât utilizatorilor de smartphone, iar impactul său ar putea fi limitat în India, mai ales dacă epidemia se extinde în regiunile rurale, unde reţelele mobile sunt slabe iar internetul este mai puţin accesibil.AGERPRES


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Simple zvonuri?

3 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!