Coronavirus: Coreea de Sud trimite primele transporturi cu teste în SUA

Coronavirus: Coreea de Sud trimite primele transporturi cu teste în SUA

Întreprinderi sud-coreene vor trimite marţi în SUA primele transporturi cu teste pentru a ajuta Washingtonul în lupta împotriva noului tip de coronavirus, ca răspuns la o solicitare în acest sens a preşedintelui american Donald Trump, a informat luni agenţia sud-coreeană Yonhap, preluată de AFP.

SUA numără cel mai mare număr din lume de contaminări cu noul tip de coronavirus şi cel mai mare număr de decese cauzate de COVID-19, peste 22.000.

Coreea de Sud a fost în februarie a doua cea mai afectată ţară din lume după China, însă ea a ştiut să stopeze propagarea coronavirusului, în special printr-o strategie de depistare masivă în cadrul populaţiei sale, notează AFP. Astfel, Coreea de Sud a testat mai mult de o jumătate de milion de persoane, ceea ce i-a permis să determine şi să controleze propagarea virusului.

Preşedintele sud-coreean Moon Jae-in a declarat luna trecută că Donald Trump i-a solicitat teste în timpul unei convorbiri telefonice.

Un avion cargo american va decola marţi de pe aeroportul sud-coreean Incheon cu destinaţia statului american Maryland, având la bordul său teste fabricate de două societăţi sud-coreene, raportează Yonhap, care citează un responsabil al Ministerului Afacerilor Externe sud-coreean.

Aceste două companii se numără printre cei trei fabricanţi sud-coreeni care au primit recent o pre-autorizaţie de urgenţă de la administraţia americană, care le permite să-şi comercializeze testele în SUA, potrivit Yonhap, care nu precizează nici numele întreprinderilor, nici cantităţile avute în vedere.

O purtătoare de cuvânt a Ministerului Afacerilor Externe sud-coreean a confirmat pentru AFP că transporturile de teste vor pleca marţi, fără a face alte precizări.

Fabricantul sud-coreean SD Biosensor a declarat luna trecută că produce 350.000 de teste pe zi şi că este pe cale să ajungă la un milion de teste pe zi.

Coreea de Sud a înregistrat puţin peste 10.500 de cazuri de COVID-19, dintre care 70% dintre pacienţi s-au însănătoşit deja. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”