Coronavirus: Comisia Europeană propune o mai mare claritate şi previzibilitate cu privire la restricţiile de călătorie în UE
Comisia Europeană a adoptat vineri o propunere de recomandare a Consiliului pentru a garanta faptul că toate măsurile care restrâng libera circulaţie ca răspuns la pandemia de COVID-19 adoptate de statele membre sunt coordonate şi comunicate clar la nivelul UE.
Propunerea Comisiei defineşte patru arii de acţiune principale în care statele membre ar trebui să colaboreze mai strâns, se arată într-un comunicat de presă al executivului comunitar.
Prima este aplicarea de către statele membre a unor criterii şi praguri comune când decid dacă să impună sau nu restricţii de călătorie, iar a doua este adoptarea unor criterii comune pe baza unui cod de culori stabilit de comun acord.
A treia arie de acţiune vizează stabilirea unui cadru comun pentru măsurile care se aplică călătorilor care vin din zone cu risc ridicat, iar ultima prevede furnizarea de informaţii clare şi în timp util publicului cu privire la eventualele restricţii impuse.
În prezent, atrage atenţia Bruxellesul, există diferenţe mari de la o ţară la alta în ceea ce priveşte criteriile aplicate pentru adoptarea de măsuri care restrâng libera circulaţie în Uniunea Europeană.
"Propunem astăzi ca statele noastre membre să adopte o abordare bine coordonată, previzibilă şi transparentă cu privire la impunerea de restricţii de călătorie acolo unde sunt necesare, în care protecţia sănătăţii publice să fie întotdeauna primordială. Trebuie să evităm să luăm măsuri care să perturbe şi mai mult economiile noastre deja fragile şi care să fie o sursă suplimentară de incertitudine pentru cetăţenii noştri, care au făcut sacrificii uriaşe", afirmă Stella Kyriakides, comisarul pentru sănătate şi siguranţă alimentară, citată în comunicat.
"Dreptul de a circula liber în UE ne-a fost îngrădit sever din cauza pandemiei. Pentru mulţi dintre noi, pentru care libertatea de a călători fără probleme în fiecare zi este atât de importantă, normele adoptate de fiecare ţară din UE alcătuiesc o cacofonie greu de înţeles. Am vrea ca lucrurile să fie mai simple. Propunem aşadar criterii clare, care pot fi aplicate fără discriminare, care sunt uşor de urmat de către statele membre şi care ne permit să îi informăm corespunzător pe cetăţenii europeni", precizează şi Didier Reynders, comisarul pentru justiţie.
"Începând din luna martie, Comisia a elaborat şi a publicat recomandări privind controlul la frontierele interne şi externe care alcătuiesc o bază solidă de acţiune pentru statele membre. Măsurile adoptate astăzi vin în continuarea acestor recomandări şi sunt menite să ne permită să beneficiem pe deplin de spaţiul nostru Schengen. Acesta este motivul pentru care dorim să avem un sistem clar cu zone 'verzi', 'portocalii' şi 'roşii', şi nu un caleidoscop de măsuri disparate", completează şi Ylva Johansson, comisarul pentru afaceri interne.
Comisia Europeană propune ca, atunci când adoptă măsuri cu caracter restrictiv, fiecare stat membru să ţină seama de mai multe criterii.
Unul este numărul total de noi cazuri de COVID-19 semnalate la 100.000 de persoane într-o anumită zonă, în cursul unei perioade de 14 zile, iar altul ar trebui să fie procentul de teste pozitive din numărul total de teste pentru diagnosticul infecţiei cu COVID-19 efectuate într-o anumită zonă în cursul unei perioade de şapte zile.
Alt criteriu este numărul de teste pentru diagnosticul infecţiei cu COVID-19 efectuate la 100.000 de persoane într-o anumită zonă în cursul unei perioade de şapte zile.
Potrivit Bruxellesului, statele membre ar trebui să furnizeze aceste date săptămânal Centrului European de Prevenire şi Control al Bolilor. Statele membre ar trebui, de asemenea, să furnizeze datele respective la nivel regional, astfel încât măsurile adoptate să vizeze doar regiunile în care acestea sunt strict necesare.
În scenariul în care statul membru de plecare efectuează săptămânal peste 250 de teste la 100.000 de persoane, Comisia propune ca statele membre să nu restrângă libera circulaţie a persoanelor care călătoresc în statul respectiv dintr-un alt stat membru dacă numărul total de noi cazuri de COVID-19 semnalate într-o anumită zonă este egal cu mai puţin de 50 de cazuri la 100.000 de persoane în cursul unei perioade de 14 zile sau procentul de teste pozitive din numărul total de teste COVID-19 efectuate într-o anumită zonă este mai mic de 3%.
Pe baza datelor furnizate de statele membre, Comisia propune ca Centrul European de Prevenire şi Control al Bolilor să publice o hartă a ţărilor din UE şi Spaţiul Economic European (SEE) care să fie actualizată săptămânal şi care să utilizeze un cod de culori comun, venind astfel în sprijinul statelor membre şi al cetăţenilor care călătoresc în Uniunea Europeană şi în SEE.
Comisia mai propune ca statele membre să aplice o abordare comună cu privire la călătorii care vin din zone "cu risc ridicat". Statele membre nu ar trebui să refuze intrarea pe teritoriul lor a călătorilor care vin din alte state membre.
Bruxellesul propune de asemenea ca statele membre să furnizeze săptămânal celorlalte state membre şi Comisiei informaţii cu privire la intenţia lor de a impune restricţii privind libera circulaţie sau de a elimina anumite restricţii de călătorie. Modificările ar trebui să fie notificate cu o săptămână înainte de a intra în vigoare. Aceste informaţii ar trebui să fie puse la dispoziţie şi pe platforma "Re-open EU", cu un link la harta publicată săptămânal de Centrul European de Prevenire şi Control al Bolilor.
Propunerea de recomandare prezentată de Comisie va fi discutată de Consiliu în vederea adoptării sale în următoarele săptămâni.AGERPRES