Coronavirus: Certificatele privind COVID-19 emise în UE trebuie să prevină discriminarea (proiect)

Coronavirus: Certificatele privind COVID-19 emise în UE trebuie să prevină discriminarea (proiect)

Viitoarele certificate privind COVID-19 emise în Uniunea Europeană "trebuie să prevină discriminarea" celor care nu sunt vaccinaţi şi de asemenea să includă informaţii cu privire la testare şi vindecare, indică un proiect de document la care Reuters a avut acces înaintea publicării sale, săptămâna viitoare.

Conform acestui proiect, rămâne la latitudinea celor 27 de state membre să decidă dacă pot fi ridicate restricţiile de călătorie numai pentru cei vaccinaţi cu seruri autorizate pentru blocul comunitar în ansamblu de Agenţia europeană pentru medicamente (EMA) sau şi pentru cei care au fost vaccinaţi cu seruri autorizate în mod unilateral de unele din statele membre.

Statele membre Ungaria şi Slovacia au cumpărat deja vaccinul rus Sputnik, deşi acesta nu a fost autorizat de EMA, aminteşte Reuters.

Comisia Europeană ar urma să facă publică săptămâna viitoare propunerea finală privind certificatele verzi digitale, în contextul în care statele din sudul blocului, dependente în mare măsură de turism, speră ca astfel să poată relansa acest sector în sezonul estival din anul în curs.AGERPRES


populare
astăzi

1 Bineînțeles, PSD / Interesantă poveste, sugestive poze

2 Țară condusă de panarame mincinoase! Citiți ce sume alocă sinecurilor în timp ce se plâng că nu au bani pentru indexarea pensiilor!

3 „Rușine să vă fie!” / Val de reacții în urma unei postări a Ambasadei SUA la București despre rezoluția SUA privind Ucraina

4 Recunoașteți personajul?

5 Metoda odioasă prin care au fost jefuite marile bogății ale României, descrisă de CIA