Coronavirus: Cehia impune reglementări mai stricte

Coronavirus: Cehia impune reglementări mai stricte

După ce sâmbătă seara a expirat starea de urgenţă, de luni în Cehia urmează să intre în vigoare reglementări mai stricte, în urma unei decizii a noii coaliţii de guvernământ, transmite dpa.

Astfel, începând de luni, adulţii care intră în Republica Cehă din alte ţări membre UE trebuie să prezinte un test PCR negativ înainte de a trece graniţa, chiar dacă sunt vaccinaţi împotriva COVID-19 sau s-au vindecat.

Doar persoanele care au primit şi doza de rapel şi copiii nevaccinaţi cu vârsta sub 12 ani sunt scutiţi de cerinţa prezentării rezultatului unui test PCR negativ.

Tinerii cu vârsta de de până la 18 ani vor avea nevoie în continuare să prezinte doar dovada celei de-a doua vaccinări.

Noile reglementări care cer ca toţi adulţii să fie testaţi, cu excepţia cazului în care au primit o a treia doză, se aplică călătorilor din toate ţările.

Cetăţenii cehi şi persoanele a căror reşedinţă principală sau secundară este în Republica Cehă sunt, de asemenea, scutiţi de obligativitatea testării.

Cu toate acestea, toţi cei care intră pe teritoriul ţării trebuie să se înregistreze online. AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri