Coronavirus: Capitala Nepalului, Kathmandu, intră în lockdown pe fondul creşterii numărului de contaminări

Coronavirus: Capitala Nepalului, Kathmandu, intră în lockdown pe fondul creşterii numărului de contaminări

Valea Kathmandu din Nepal a intrat de joi în lockdown pe fondul unei recrudescenţe a cazurilor de COVID-19, au informat oficiali locali, potrivit DPA.

Foto: (c) NARENDRA SHRESTHA/EPA


Lockdown-ul va rămâne în vigoare timp de o săptămână, potrivit lui Kali Prasad Parajuli, ofiţer-şef districtual în Kathmandu.


Foto: (c) NARENDRA SHRESTHA/EPA


"Ordinul de impunere poate fi prelungit cu cel puţin o săptămână, în funcţie de evoluţia situaţiei COVID-19", a precizat Parajuli pentru DPA.

Potrivit măsurilor de lockdown, toate activităţile comerciale şi serviciile, cu excepţia celor esenţiale, sunt interzise, iar deplasarea populaţiei este restricţionată în toate cele trei districte ale văii Kathmandu - Kathmandu, Lalitpur şi Bhaktapur - potrivit purtătorului de cuvânt al poliţiei din Nepal, Basanta Bahadur Kunwar.

Foto: (c) NARENDRA SHRESTHA/EPA


În total, cel puţin 15 districte sunt în lockdown, iar deplasarea locuitorilor a fost reglementată de autorităţile locale în zonele care se învecinează cu India.

Cei care încalcă restricţiile de deplasare sau nu poartă masca sanitară riscă până la o lună de închisoare, o amendă de până la 500 de rupii (4, 20 dolari) sau ambele, potrivit lui Kunwar.

Foto: (c) NARENDRA SHRESTHA/EPA


Numărul total de cazuri de coronavirus din Nepal a ajuns la 312.699, dintre care 30.209 cazuri active şi 3.211 decese confirmate până miercuri.

Virusul a fost detectat şi în tabăra de bază de pe Everest, unde sute de alpinişti aşteaptă escaladarea celui mai înalt vârf din lume.

Potrivit Departamentului pentru Turism din Nepal, 408 alpinişti au obţinut permise de ascensiune pe Everest în acest sezon de primăvară.AGERPRES


populare
astăzi

1 „Curând începe un nou război uriaș”. Anunțul îngrijorător al comandantului român care a pătruns pe teritoriul Rusiei înaintea ucrainenilor

2 VIDEO Hopaaa, ce avem noi aici?

3 „Multe dintre ele sunt femei de afaceri, au business-uri și funcții importante” / Prostituatele românce dintr-o mare capitală europeană, filmate de un v…

4 „Mergeți la pensie și nu mai încercați să păcăliți electoratul!” / O fostă consilieră devoalează jocurile lui Băsescu

5 Ciudată poveste...