Coronavirus: Când şi cum vor deveni disponibile vaccinurile anti-COVID-19? (comentariu explicativ)

Coronavirus: Când şi cum vor deveni disponibile vaccinurile anti-COVID-19? (comentariu explicativ)

Grupul Pfizer Inc şi partenerul său BioNTech şi compania Moderna au publicat o serie de date, obţinute în urma unor studii clinice, potrivit cărora vaccinurile lor anti-COVID-19 au o eficienţă de aproximativ 95% în prevenirea acestei maladii, în timp ce compania AstraZeneca a anunţat în această săptămână că vaccinul său are o eficienţă care poate să ajungă până la 90%, informează Reuters.

Dacă autorităţile cu rol de reglementare pe piaţa medicamentelor vor aproba oricare dintre aceste vaccinuri în săptămânile următoare, cele trei companii au anunţat că distribuirea lor ar putea să înceapă aproape imediat, iar guvernele din lumea întreagă vor decide care sunt persoanele care le vor primi primele şi în ce ordine vor fi vaccinate grupele de populaţie.

Jurnaliştii de la Reuters au publicat miercuri un rezumat al acestui proces.

Când vor distribui companiile farmaceutice un vaccin?

Pfizer, Moderna şi AstraZeneca au început deja să îşi fabrice vaccinurile anti-COVID-19. Pentru acest an, Pfizer a anunţat că va produce o cantitate suficientă pentru a inocula 25 de milioane de persoane, Moderna va dispune de o cantitate suficientă pentru 10 milioane de persoane, iar AstraZeneca va avea suficiente doze pentru a vaccina peste 100 de milioane de persoane.

Departamentul american al Apărării şi Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) vor coordona distribuirea vaccinurilor în Statele Unite, care va începe cel mai probabil la jumătatea lunii decembrie, cu o cantitate iniţială de 6,4 milioane de doze la nivel naţional.

Autorităţile din Marea Britanie intenţionează să distribuie cât mai repede posibil un vaccin aprobat, această etapă fiind aşteptată tot pentru luna decembrie.

În Uniunea Europeană, fiecare ţară dintre cei 27 de state membre va trebui să aleagă momentul în care va începe să distribuie vaccinul către populaţia sa.

Cine va primi un vaccin aprobat şi când se va întâmpla acest lucru în Statele Unite?

În funcţie de aprobarea Administraţiei pentru Alimente şi Medicamente (FDA) din Statele Unite, reprezentanţii CDC au anunţat că primul grup de persoane care vor fi vaccinate va consta în aproximativ 21 de milioane de angajaţi din sectorul medical şi 3 milioane de rezidenţi din centrele de îngrijire a vârstnicilor.

Foto: (c) MICHAEL REYNOLDS / EPA

Angajaţii din sectoarele esenţiale, un grup de 87 de milioane de persoane ce ocupă locuri de muncă de o importanţă crucială, implicând activităţi ce nu pot fi realizate de la domiciliu, vor alcătui cel mai probabil următorul grup care va fi vaccinat. În această categorie sunt incluşi pompierii, poliţiştii, angajaţii din învăţământ, muncitorii din transporturi, angajaţii din producţia alimentară şi din agricultură, dar şi cei din serviciile de alimentaţie.

Circa 100 de milioane de adulţi din grupele medicale de risc şi 53 de milioane de adulţi cu vârste de peste 65 de ani, incluşi la rândul lor în categoria oamenilor cu riscuri sporite de a dezvolta forme severe ale maladiei COVID-19, vor alcătui al treilea grup de persoane care vor fi vaccinate.

Oficialii americani din domeniul sănătăţii publice spun că vaccinurile vor fi în general disponibile pentru majoritatea americanilor în farmacii, clinici şi cabinete medicale începând din aprilie 2021, pentru ca fiecare persoană care doreşte să se vaccineze să poată să primească aceste doze până la sfârşitul lunii iunie.

Deocamdată nu este cunoscut momentul în care un astfel de vaccin va deveni disponibil şi pentru copii. Pfizer şi BioNTech şi-au testat vaccinul pe voluntari cu vârste de peste 12 ani.

Când va fi disponibil un vaccin în celelalte ţări?

Uniunea Europeană, Marea Britanie, Japonia, Canada şi Australia desfăşoară la rândul lor procese accelerate de reglementare a vaccinurilor anti-COVID-19.

Foto: (c) Biontech / EPA

Multe dintre dozele fabricate de AstraZeneca pentru acest an sunt aşteptate să ajungă în Marea Britanie, unde oficialii din domeniul sănătăţii au spus că, dacă acest vaccin va fi aprobat, atunci vaccinarea populaţiei ar putea să înceapă în decembrie 2020. În fruntea listei de priorităţi se află persoanele care trăiesc şi cele care lucrează în căminele pentru vârstnici.

În UE, Agenţia Europeană pentru Medicamente a precizat că ar putea să se pronunţe în privinţa siguranţei unui vaccin anti-COVID-19 în luna decembrie.

Cele mai multe ţări au anunţat că primele vaccinuri vor fi inoculate persoanelor vârstnice, persoanelor vulnerabile şi angajaţilor din prima linie de luptă împotriva acestei maladii, precum medicii şi infirmierele.

Reprezentaţii statelor membre au anunţat că vor achiziţiona vaccinuri prin intermediul unei scheme comune de achiziţie creată de Comisia Europeană, care a încheiat contracte pentru şase vaccinuri diferite, ce însumează aproape 2 miliarde de doze.

Calendarul de livrare variază şi cele mai multe ţări se află încă în etapa de alcătuire a planurilor lor naţionale ce vizează distribuirea şi administrarea dozelor de vaccin.

Italia se aşteaptă să primească primele doze cu vaccinuri Pfizer-BioNTech şi AstraZeneca la începutul anului viitor. Spania intenţionează să înceapă vaccinarea populaţiei sale din ianuarie 2021.


Foto: (c) RONALD WITTEK ANDREW GOMBERT / EPA

În Bulgaria, inspectorul-şef din domeniul sănătăţii se aşteaptă ca primele livrări cu vaccinuri aprobate să sosească în martie-aprilie. Ministerul de Externe din Ungaria a spus că primele doze vor ajunge în ţară cel mai devreme în primăvara anului 2021.

Germania, ţara în care se află sediul companiei BioNTech, se aşteaptă să distribuie acest vaccin la începutul anului 2021 în centre de vaccinare în masă, ce vor fi amenajate în săli de expoziţii, terminale de aeroporturi şi săli de concerte. De asemenea, Germania va folosi echipe mobile pentru vaccinarea rezidenţilor din aziluri. Angajaţii din prima linie a sectorului medical şi persoanele din grupele cu riscuri sporite de a dezvolta forme severe de COVID-19 vor fi primii care vor primi acest vaccin.

Când vor avea acces ţările în curs de dezvoltare la vaccinuri?

COVAX, un program coordonat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi alianţa GAVI pentru vaccinare, care strânge fonduri de la ţările bogate şi de la asociaţii non-profit pentru a cumpăra şi a distribui vaccinuri în zeci de ţări sărace, beneficiază deja de o finanţare de 2 miliarde de dolari.

Obiectivul său principal constă în vaccinarea a 3% din populaţia acestor ţări şi obiectivul final urmăreşte atingerea unui prag de vaccinare de 20%. COVAX a semnat un acord provizoriu pentru a cumpăra vaccinul AstraZeneca, ce are avantajul că nu necesită depozitare în echipamente specializate la temperaturi extrem de scăzute, aşa cum este cazul vaccinului dezvoltat de Pfizer.

Se aşteaptă, dar nu este o certitudine, ca ţările mai puţin bogate din Africa şi Asia de Sud-Est, precum India, să primească vaccinuri la costuri mai mici sau chiar în regim de gratuitate în virtutea acestui program, în 2021. Alte ţări, precum cele din America Latină, ar putea să cumpere la rândul lor aceste vaccinuri prin intermediul programului COVAX. Există şi ţări care au încheiat acorduri individuale de aprovizionare cu diverşi producători de vaccinuri.

Cât vor costa aceste vaccinuri?

Producătorii de vaccinuri şi guvernele ţărilor au negociat preţuri variabile, însă nu toate au fost făcute publice. Guvernele au plătit sume ce variază de la câţiva dolari pentru vaccinul AstraZeneca şi până la 50 de dolari pentru cele două doze ale vaccinului Pfizer. Multe state au anunţat că vor acoperi costurile generate de vaccinarea cetăţenilor lor. AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…