Coronavirus: Cancelarul federal german Angela Merkel cere noi restricţii în faţa creşterii numărului de contaminări

Coronavirus: Cancelarul federal german Angela Merkel cere noi restricţii în faţa creşterii numărului de contaminări

Cancelarul federal german Angela Merkel a îndemnat miercuri la introducerea de noi restricţii până la mijlocul lui ianuarie pe întreg teritoriul Germaniei, unde măsurile existente s-au dovedit insuficiente pentru a limita numărul de contaminări cu noul tip de coronavirus, informează AFP.

''Numărul contactelor'' între persoane "este prea ridicat, reducerea numărului de contacte este insuficientă", a declarat Merkel în camera deputaţilor.

Cancelarul federal consideră justificate propunerile unui grup de experţi ce vizează închiderea, cel mai târziu între Crăciun şi mijlocul lui ianuarie, a tuturor magazinelor nealimentare şi a şcolilor. Angela Merkel i-a îndemnat de asemenea pe germani să reducă la minim contactele sociale până de sărbători, evocând posibilitatea de a devansa începutul vacanţei şcolare.

"Trebuie să facem tot posibilul" pentru a evita "o avansare exponenţială" a numărului de cazuri, a declarat Merkel.

Germania a înregistrat în ultimele 24 de ore 590 de decese cauzate de COVID-19, un număr record.

După ce a fost salutată pentru modul în care a gestionat pandemia în timpul primul val, îm primăvară, Germania se confruntă cu mari probleme în faţa valului doi.

Creşterea rapidă a numărului de cazuri a fost oprită prin închiderea unor sectoare ale alimentaţiei publice, culturii şi sportului la începutul lui noiembrie, însă numărul de contaminări zilnice se menţine la un nivel ridicat. Astfel, Germania înregistrează în jur de 20.000 de noi cazuri de contaminare zilnice, mai multe decât în Franţa, iar numărul de bolnavi aflaţi la terapie intensivă este considerat îngrijorător de către autorităţi.

Guvernul federal şi guvernele de land urmează să discute înainte de Crăciun asupra unor eventuale noi măsuri pentru stăvilirea pandemiei.

În pofida limitării adunărilor publice la 5 persoane, standurile cu vin cald, tradiţionale în Germania în timpul sărbătorilor de iarnă, devin tot mai numeroase pe teritoriul ţării şi atrag multă lume. Ele au devenit un factor de propagare a virusului, potrivit autorităţilor. AGERPRES


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Simple zvonuri?

3 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!