Coronavirus: Cafenelele şi restaurantele din Belgia vor fi închise de luni pentru patru săptămâni

Coronavirus: Cafenelele şi restaurantele din Belgia vor fi închise de luni pentru patru săptămâni

Cafenelele şi restaurantele se vor închide în Belgia începând de luni timp de patru săptămâni şi vor fi impuse restricţii de circulaţie de la miezul nopţii până la 05.00 dimineaţa pentru a opri răspândirea coronavirusului care este ''în creştere'', a anunţat vineri seara premierul Alexander De Croo, după o reuniune de criză a guvernului, relatează AFP.

''Săptămână după săptămână, cifrele se dublează, sunt în creştere (...) este o creştere exponenţială'', a justificat liderul liberal flamand, în timp ce Belgia este una dintre ţările europene cel mai grav afectate de pandemie (peste 10.300 de morţi).

Pentru a evita agravarea situaţiei, el a anunţat o serie de noi restricţii privind viaţa socială, dintre care cea mai spectaculoasă este închiderea totală a sectorului Horeca (restaurante şi cafenele) timp de patru săptămâni începând de luni. O evaluare a măsurilor va avea loc la jumătatea perioadei, a precizat De Croo, menţionând că va exista sprijin economic din partea autorităţilor publice.

Până acum, închiderea cafenelelor viza doar regiunea Bruxelles-ului şi măsura dura până la începutul lunii noiembrie. Prin urmare, măsura se extinde la întreaga ţară şi vizează de asemenea restaurantele, ceea ce oficialii din industrie consideră că este un ''dezastru''. AGERPRES


populare
astăzi

1 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

2 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 ALERTĂ Frate, Potra chiar avea o mică armată, sursele n-au spus prostii! / MApN, comunicat care dă fiori!

5 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda