Coronavirus: Boris Johnson anunţă o etapă majoră de relaxare a măsurilor restrictive în Anglia începând cu 4 iulie

Coronavirus: Boris Johnson anunţă o etapă majoră de relaxare a măsurilor restrictive în Anglia începând cu 4 iulie

Premierul britanic Boris Johnson a anunţat marţi o etapă majoră de relaxare a măsurilor restrictive în Anglia începând cu 4 iulie, când se vor redeschide barurile , restaurantele, hotelurile, muzeele şi saloanele de coafură, lăsând să se întrevadă o aparentă revenire la normalitate în această vară, potrivit AFP şi Reuters.

Marea Britanie este ţara europeană cea mai afectată de pandemie, cu 42.647 decese de COVID-19.

Cele patru naţiuni ale Regatului Unit (Scoţia, Ţara Galilor, Anglia şi Irlanda de Nord) au fost supuse regimului de izolare de la sfârşitul lunii martie, dar fiecare urmează propria foaie de parcurs în materie de relaxare a restricţiilor. Măsurile anunţate de premier se aplică doar pentru Anglia, celelalte regiuni adoptând calendare diferite în funcţie de competenţele lor. Foarte afectată, Scoţia urmează o abordare mai prudentă, scrie AFP.

Economia britanică a fost afectată de instituirea izolării în efortul de a încetini propagarea SARS-CoV-2 şi chiar dacă activităţi neesenţiale au fost autorizate să se redeschidă săptămâna trecută, multe întreprinderi, în special în sectoarele hotelier şi agrement au rămas închise.

Pentru a permite repornirea acestor sectoare pe perioada estivală, şeful guvernului britanic - care s-a exprimat în Parlament - a precizat că distanţa recomandată între două persoane va fi redusă la un metru faţă de doi metri în prezent, o problemă controversată care se dezbate de săptămâni întregi.

Prin această relaxare a distanţării sociale, dar cu condiţia purtării măştii faciale sau a utilizării ecranelor de protecţie, Johnson a declarat că multe întreprinderi vor putea să repornească începând cu 4 iulie.

'Ţinând cont de scăderea semnificativă a prevalenţei virusului, putem modifica regula distanţării sociale de doi metri începând cu 4 iulie', a declarat Johnson în parlament.

'Nu putem ridica toate restricţiile în acelaşi timp, deci trebuie să luăm decizii dificile', a declarat premierul, spunând că se bazează pe 'bunul simţ' al britanicilor.

Printre activităţile comerciale care se vor redeschide figurează saloanele de coafură şi barurile, dar şi lăcaşurile de cult.

'O tunsoare este aşteptată aproape cu tot atâta nerăbdare ca o halbă de bere, mai ales de mine', a declarat liderul conservator, cunoscut pentru părul său blond ciufulit.

Începând din 4 iulie, membrii a două gospodării diferite se pot întâlni în spaţii închise. Acum o pot face doar în parcuri sau grădini private.

Muzeele, galeriile, locurile de joacă, bibliotecile şi centrele comunitare se vor redeschide în iulie. Cu toate acestea, cluburile de noapte, sălile de sport, piscinele şi spa-urile rămân închise, la fel şi teatrele.

'Vom lucra cu industria artelor asupra recomandărilor specifice pentru a permite corurilor, orchestrelor şi teatrelor să-şi reia spectacolele cât mai curând posibil', a adăugat Johnson.

Subliniind că 'virusul nu a dispărut', el le-a cerut compatrioţilor săi 'să rămână vigilenţi'.

Marea Britanie înregistrează unul dintre cele mai grave bilanţuri de decese din lume din cauza COVID-19, dar numărul cazurilor a scăzut constant ultimele săptămâni. Luni, oficialii din domeniul sănătăţii au raportat 15 noi decese, cea mai mică creştere de la jumătatea lunii martie. AGERPRES


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Simple zvonuri?

3 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!