Coronavirus: Boris Johnson a prezentat planul pentru renunţarea la restricţii în Anglia
Premierul britanic Boris Johnson şi-a prezentat luni planul pentru eliminarea restricţiilor sociale şi economice legate de COVID-19 în Anglia în termen de două săptămâni, un test pentru a vedea dacă vaccinarea rapidă oferă suficientă protecţie în faţa variantei Delta a coronavirusului, extrem de contagioasă, relatează Reuters.
Johnson a confirmat că guvernul intenţionează să pună capăt măsurilor restrictive la 19 iulie, decizia finală urmând să fie luată săptămâna viitoare. El a spus că va elimina restricţiile privind contactul social, recomandarea de a lucra de a casa şi dispoziţia de a purta mască de protecţie.
După ce a impus cele mai dure restricţii asupra vieţii sociale din Marea Britanie de după război pentru a combate noul coronavirus, Johnson mizează acum pe programul de vaccinare, care a slăbit legătura între infectări şi internări şi poate împiedica situaţia în care serviciile de sănătate ar fi copleşite de un nou val de îmbolnăviri cu varianta Delta.
Conform planului, cluburile de noapte se vor putea redeschide şi nu vor exista limite privind capacitatea unităţilor din domeniul ospitalităţii. Regulile de distanţare socială vor fi de asemenea eliminate.
"Trebuie să fim sinceri cu noi înşine că, dacă nu putem redeschide viaţa socială în următoarele câteva săptămâni, când vom fi ajutaţi de venirea verii şi de vacanţa şcolară, atunci trebuie să ne întrebăm când vom putea reveni la normal", a spus Johnson într-o conferinţă de presă.
Johnson stabileşte politica de sănătate pentru Anglia, dar nu şi pentru Scoţia, Ţara Galilor sau Irlanda de Nord.
Marea Britanie a avut al şaptelea cel mai ridicat bilanţ al deceselor de COVID-19 din lume, iar Johnson a fost acuzat că a acţionat prea lent în implementarea fiecăruia dintre cele trei lockdown-uri din Anglia.
Însă ritmul de vaccinare a fost bun în Marea Britanie, astfel că, până luni, 86% dintre adulţi primiseră o primă doză, iar 64% primiseră ambele doze, conform datelor guvernamentale.AGERPRES