Coronavirus: Boris Johnson a anunţat ridicarea majorităţii restricţiilor în Anglia

Coronavirus: Boris Johnson a anunţat ridicarea majorităţii restricţiilor în Anglia

Prim-ministrul britanic Boris Johnson a anunţat miercuri că la 27 ianuarie se va pune capăt majorităţii măsurilor introduse pentru a limita răspândirea rapidă a variantei Omicron a noului coronavirus, urmând ca din martie să se renunţe la izolarea persoanelor testate pozitiv, transmite AFP.

Începând de joi, 27 ianuarie, purtarea măştii nu va mai fi obligatorie, telemunca nu va mai fi recomandată oficial, iar pentru accesul în cluburi sau la anumite mari întruniri nu va mai fi necesar un certificat sanitar, a anunţat Boris Johnson în parlament.

'În condiţiile în care COVID devine endemic, trebuie să înlocuim obligaţiile legale prin sfaturi şi recomandări', a explicat el.

Şeful guvernului britanic a afirmat că nu va mai prelungi regula ce impune izolarea persoanelor cu test pozitiv la coronavirus, atunci când măsura va expira la 24 martie, însă decizia ar putea fi chiar devansată.

'Nu obligăm legal oamenii să se izoleze dacă au gripă', a explicat el.

În Marea Britanie, unde mai mult de 152.000 de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au decedat, cele mai recente date disponibile arată o scădere cu aproape 40% a numărului de cazuri noi săptămânale şi o stabilizare a numărului de pacienţi spitalizaţi. Concomitent scade şi numărul celor aflaţi la terapie intensivă, aflat oricum la un nivel redus în timpul valului Omicron.

Această relaxare a unor măsuri considerate de către o parte a majorităţii conservatoare ca îngrădind libertăţile survine mai devreme decât se aştepta şi într-un context de criză fără precedent pentru Boris Johnson, adâncit în scandalul petrecerilor de la reşedinţa sa din Downing Street în timpul perioadelor de lockdown.

În Regatul Unit, fiecare naţiune constitutivă îşi decide politica în materie de sănătate.

Marţi, guvernul scoţian a anunţat ridicarea majorităţii restricţiilor începând de lunea viitoarea. Discotecile se vor putea redeschide, iar capacităţile de primire ale sălilor de spectacole vor fi crescute.

Până acum, doar trei familii diferite puteau să se întâlnească în spaţii închise, dar această limită va fi la rândul ei anulată.

Totuşi, telemunca rămâne recomandată.

La rândul său, guvernul Ţării Galilor, unde valul Omicron a trecut de vârful de cazuri, a anunţat săptămâna trecută o ridicare treptată a restricţiilor.AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”