Coronavirus: Bilanţul global al deceselor a depăşit 5 milioane de morţi (Johns Hopkins)

Coronavirus: Bilanţul global al deceselor a depăşit 5 milioane de morţi (Johns Hopkins)

Numărul global al deceselor asociate COVID-19 a depăşit luni 5 milioane de morţi, SUA, Brazilia şi India fiind ţările cele mai afectate, potrivit unui bilanţ independent realizat de Universitatea Johns Hopkins, relatează EFE.

Statele Unite sunt ţara cu cel mai mare număr de decese, cu peste 745.800 de morţi, urmată de Brazilia cu peste 607.800 şi de India cu peste 458.000 de morţi, conform datelor publicate de centrul universitar american.

În ultimele luni, numărul cazurilor a crescut din nou în SUA din cauza variantei Delta, deosebit de contagioasă, în condiţiile în care ritmul vaccinărilor a încetinit.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a atras atenţia cu privire la creşterea disparităţii accesului la vaccinuri, fiind considerat unul dintre principalele neajunsuri pentru a controla pandemia.

Dintre cele peste 6 miliarde de doze administrate la nivel global, peste 80% au fost administrate în ţările cu venituri mari şi medii, reprezentând în ansamblu mai puţin de jumătate din populaţia mondială, potrivit OMS.AGERPRES


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 ALERTĂ Frate, Potra chiar avea o mică armată, sursele n-au spus prostii! / MApN, comunicat care dă fiori!