Coronavirus: Austria intensifică controalele la frontieră pentru a descuraja sosirea schiorilor din străinătate

Coronavirus: Austria intensifică controalele la frontieră pentru a descuraja sosirea schiorilor din străinătate

Austria şi-a anunţat marţi intenţia de a intensifica controalele cu scopul descurajării schiorilor străini de a profita de pârtiile sale, rămase deschise în pofida carantinei, dar destinate să fie rezervate localnicilor, relatează AFP.

'Vor fi intensificate controalele' la frontieră şi în staţiuni, a declarat marţi ministrul de interne Karl Nehammer, în timp ce Austria nu înregistrează deocamdată o scădere semnificativă a numărului de contaminări cu SARS-CoV-2.

După Crăciun, Austria a luat decizia de a institui lockdown pentru a treia oară, închizând şcoli, magazine neesenţiale şi muzee.

Dar, spre deosebire de Franţa şi Germania, ţara a ales să-şi redeschidă teleschiurile, considerând că sporturile în aer liber prezintă mai puţine riscuri de transmitere a virusului.

În absenţa verificărilor, sute de turişti străini au venit în aceste staţiuni, pretinzând că participă la pregătirea de instructori sau caută un loc de muncă.

Săptămâna trecută, localitatea tiroleză Sankt Anton am Arlberg a denunţat public prezenţa a 200 de britanici, danezi şi germani sosiţi în cea mai mare parte cu trenul din Zurich (Elveţia).

Majoritatea dintre ei a ocolit reglementările, înregistrând o adresă locală de reşedinţă, potrivit primăriei.

'Am deschis procese verbale în cazul a 100 de persoane de exemplu' în zonă, a indicat ministrul Nehammer, precizând că poliţia a percheziţionat 44 de apartamente ai căror locatari au fost consideraţi suspecţi.

Aceste controale au determinat în jur de 30 de turişti să fie scoşi din registrele municipale de reşedinţă şi să-şi facă bagajele în grabă, a declarat primarul din Sankt Anton, Helmut Mall, exprimându-şi speranţa într-o 'anumită revenire la calm'.

Un schior german a fost plasat în carantină vineri, deoarece nu a putut prezenta documentele necesare pentru trecerea frontierei austriece, a precizat poliţia.

Austria, cu 8,9 milioane de locuitori, a înregistrat marţi 1.241 de infecţii cu SARS-CoV-2, departe de obiectivul său de 700 de cazuri zilnice.

Guvernul rămâne prudent şi, chiar dacă a anunţat o relaxare a restricţiilor începând de săptămâna viitoare, hotelurile şi restaurantele nu se vor deschide. AGERPRES


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Simple zvonuri?

3 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!