Coronavirus: Australia va administra a patra doză de vaccin persoanelor din grupurile vulnerabile înaintea iernii australe

Coronavirus: Australia va administra a patra doză de vaccin persoanelor din grupurile vulnerabile înaintea iernii australe

Guvernul australian a anunţat vineri că va oferi o a patra doză dintr-un vaccin anti-COVID-19 persoanelor cele mai vulnerabile, dacă sunt de acord, în perspectiva iernii australe care începe în iunie şi pentru a evita impactul unor noi focare de coronavirus, relatează EFE.

Decizia de a pune cea de-a patra doză la dispoziţia persoanelor cu risc de a dezvolta forme grave răspunde recomandărilor Grupului Consultativ Tehnic Australian pentru Imunizare (ATAGI), notează într-un comunicat Ministerul australian al Sănătăţii.

A patra doză, care va fi disponibilă împreună cu vaccinul antigripal începând cu 4 aprilie, va trebui administrată la distanţă de cel puţin patru luni de la efectuarea celei de-a treia doze (booster), informează ministrul sănătăţii, Greg Hunt, într-un comunicat.

Măsură vizează populaţia indigenă cu vârsta peste 50 de ani şi persoanele care trăiesc în reşedinţele pentru vârsta a treia sau care primesc asistenţă la domiciliu.

Cu 95 la sută din populaţia de peste 16 ani vaccinată cu schema completă, Australia a raportat vineri peste 45.500 de noi contagieri şi aproximativ 20 de decese, potrivit datelor preliminare, astfel încât numărul total al cazurilor a ajuns la peste 4,1 milioane, iar cel al deceselor la 5.844 de la începerea pandemiei.AGERPRES


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 ALERTĂ Frate, Potra chiar avea o mică armată, sursele n-au spus prostii! / MApN, comunicat care dă fiori!