Coronavirus: 731 de noi decese în Italia, un record după luna aprilie
Italia a înregistrat marţi 731 de noi decese asociate COVID-19 în ultimele 24 de ore, cel mai ridicat bilanţ zilnic al deceselor de la începutul lunii aprilie, în timp ce numărul noilor cazuri de infectare este de 32.191, confirmate în urma efectuării a peste 208.000 de teste, potrivit Ministerului italian al Sănătăţii, transmite agenţia EFE.
Numărul deceselor de la începutul pandemiei în Italia creşte astfel la 46.464, iar cel al infectărilor la 1.238.072. Dintre acestea, 733.810 sunt cazuri active în prezent.
Deşi majoritatea persoanelor infectate sunt izolate la domiciliu, presiunea asupra spitalelor este în creştere, în condiţiile în care sunt 33.072 de internări, cu 658 mai multe faţă de luni, iar 3.612 pacienţi se află la terapie intensivă.
În urma noului val epidemic guvernul de la Roma a închis barurile, restaurantele şi magazinele în zonele cele mai afectate şi a impus interdicţia de circulaţie nocturnă la nivel naţional, măsuri în vigoare cel puţin până pe 3 decembrie.
Dar Italia evită deocamdată un lockdown generalizat cum a fost în primăvară, instituind trei niveluri de restricţii, galben, portocaliu şi roşu, în funcţie de situaţia epidemiologică din fiecare regiune. AGERPRES