Corina Creţu, la BEC: Doresc ca România să se integreze mai mult în UE; mă îngrijorează discursul împotriva Uniunii

Corina Creţu, la BEC: Doresc ca România să se integreze mai mult în UE; mă îngrijorează discursul împotriva Uniunii

Corina Creţu, comisarul european pentru politică regională, care candidează pentru un nou mandat în PE din partea Pro România, a declarat miercuri că îşi doreşte ca ţara noastră să se integreze mai mult în UE, exprimându-şi îngrijorarea faţă de "această izolare şi acest discurs împotriva Uniunii Europene".

"În opinia mea, noi în Pro România suntem acum vocea celor mulţi, vocea celor care doresc îmbunătăţirea vieţii oamenilor şi, de asemenea, doresc ca România să se integreze mai mult în UE, pentru că pe mine mă îngrijorează această izolare şi acest discurs împotriva UE, Uniune care ne-a adus numai bine României şi care este singura şansă de dezvoltare a României. Nu numai în termeni financiari vorbesc, de cele 45 de miliarde de euro care au intrat de la aderarea României în economie, la o contribuţie de 13 miliarde, dar vorbesc şi de libertatea de exprimare, de programele Erasmus, care sunt puse acum în pericol datorită acestor discursuri anti-UE", a precizat Creţu, la Biroul Electoral Central, unde Pro România a depus listele de semnături şi lista de candidaţi la alegerile europarlamentare.

În ceea ce priveşte referendumul pe Justiţie, Corina Creţu a spus că decizia de a-l organiza stă exclusiv "în mâna preşedintelui Iohannis", menţionând că întrebările ar trebui să vizeze şi viaţa oamenilor, nu numai Justiţia.

"Eu cred că, indiferent de părerile noastre, în momentul în care preşedintele României doreşte să facă un referendum, acesta va avea loc. Despre ce întrebări se vor pune, dânsul hotărăşte. Eu aş pune şi alte întrebări legate de viaţa oamenilor. De pildă, cine răspunde în momentul în care un guvern dă un termen că va termina autostrada Unirii sau Sibiu-Piteşti până în 2017 şi suntem în 2019? Responsabilitatea Guvernului. În opinia mea, nu m-aş opri doar la această întrebare legată de Justiţie, dar nu cred că ţine de noi, e doar o opinie personală sau nu, dar stă în mâna exclusiv a preşedintelui. Dacă decide să facă referendum pe Justiţie, cred că va trebui să mergem", a arătat Corina Creţu.

Cât despre modificarea legilor Justiţiei, ea a afirmat că cea care urmăreşte această chestiune este Comisia Europeană.

"Comisia Europeană urmăreşte, s-a creat acest grup de lucru între CE şi autorităţile române privind implementarea (...). Ceea ce mă îngrijorează este că ai mei colegi sunt tot mai sceptici în legătură cu acest dublu limbaj: unul care este exprimat de la tribuna Comisiei Europene, în vizitele oficiale de la Bruxelles, şi după câteva ore, ajungând la Bucureşti: 'noi suntem suverani, nu dăm socoteală nimănui'. Acest lucru cred că nu mai poate continua", a mai spus Creţu. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”