Corina Chiriac: Expoziţia de la Muzeul Naţional de Istorie a României - istoria familiei mele, întinsă pe trei generaţii
Trofeul Cerbul de Aur, obţinut la ediţia din 1971 a concursului internaţional, o rochie de stambă, pe care Corina Chiriac a purtat-o la admiterea la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică şi o harpă primită cadou în copilărie de la tatăl său, compozitorul Mircea Chiriac, sunt doar câteva dintre obiectele dragi ale solistei donate Muzeului Naţional de Istorie a României.
Acestea şi multe altele pot fi admirate într-o expoziţie deschisă miercuri la sediul instituţiei muzeale.
"Dragi îmi sunt toate. Mi-e foarte greu să spun să spun care mi-ar fi cel mai drag. Sigur, cel mai drag îmi este Trofeul Cerbul de Aur, că acela m-a consacrat, să zicem, în muzica uşoară şi ca artistă profesionalizată, în '71, la Cerbul de Aur. Era festival internaţional, veneau din toată Europa, juriu internaţional, trăia, Dumnezeu să-l ierte, Tudor Vornicu... Poveste lungă", a mărturisit artista, într-o declaraţie acordată AGERPRES.
Foto: (c) SORIN LUPSA / AGERPRES FOTO
Artista îşi aminteşte cum a început a început "povestea" donaţiei.
"Lucrăm la povestea aceasta, eu cu echipa de la muzeu, de la începutul verii trecute. Am luat mai întâi legătura cu doamna Cristina Păiuşan de la Muzeul de Istorie, care a venit la mine acasă să vadă ce îi propun. Pe rând, au venit trei colegi, cu microbuzul, cam de trei ori pe săptămână, pentru că erau de împachetat, de pus în cutii, trofeele, vechi de 51 de ani, să nu se spargă. Şi asta a durat", a rememorat solista.
Dintre "lucrurile rare", donate către MNIR, Corina Chiriac aminteşte o serie de acte ale familiei.
"Noi, în familie, am fost păstrători, toţi. Şi am avut strânse de către bunicii şi părinţii mei, inclusiv actul de donaţie al străbunicului meu, pentru mama mare, când s-a măritat cu tata mare, la 1915, 1916. Sunt lucruri rare, pentru că sunt documente scrise de mână, cu timbru sec, cu ştampilă, cu timbru de poştă, cum se făcea odată. Un alt document e şi mai vechi, din partea tatălui, de la 1911, breasla meseriaşilor din Buzău, unde, la un moment dat, străbunicul meu ajunsese preşedintele breslei", spune artista.
Corina a amintit şi o diplomă de absolvire a pensionului de pedagogie din Turcia aparţinând bunicii materne, despre care spune că îi este "foarte dragă".
"Bunica mea, armeancă, refugiată din Armenia, a absolvit în anul 1901 un pension profesional pedagogic, în Turcia, unde erau ei, toţi, armenii. Cu documentul de absolvire a venit în România ca să profeseze, ca pedagog. Ea a înfiinţat o şcoală pentru copiii armenilor refugiaţi din Turcia după măcelul din 1915, care a funcţionat pe lângă actuala Biserică Armeană", a arătat artista.
Paşaportul bunicului, certificatul de naştere al tatălui, diplomele şi medaliile acestuia sunt tot atâtea documente care fac parte din "istoria" familiei sale, "întinsă pe trei generaţii".
"Le-am donat şi 28 de toalete unice din anii '70, '80, '85, care s-au păstrat în perfectă stare. Ei au mai restaurat pe ici, pe colo, câte-o mărgea, câte-o paietă, câte-un ştras. Ce mi-e foarte drag e o bluziţă cu care am fost botezată, partea de sus a unui costum de botez, care are 72 de ani şi jumătate. Ei (echipa MNIR) au restaurat-o, pentru că era pătată de rugină. Rochiile mele, o pereche de pantofi, un cufăraş de farduri Samsonite, cumpărat din străinătate, "un fidel companion care m-a însoţit prin lume", dar şi trofeele mele, în special Steaua fără nume, Cerbul de Aur, din anii '70 - '71, diplome, afişe din străinătate, un paşaport, un carnet de conducere internaţional, care expira prin 1998, bilete de avion din anii '70, ca nişte carnete de cecuri, pe toate l-am donat", a enumerat solista.
Foarte dragă artistei îi este o "rochiţă de stambă", cu care a dat examen la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică (IATC), actuala Universitate Naţională de Artă Cinematografică şi Teatrală (UNATC)
Foto: (c) SORIN LUPSA / AGERPRES FOTO
"Pe aceasta chiar am vrut să o păstrez. Cu ea am dat examen la Institutul de Teatru, când aveam 17 ani, abia îmi luasem Bacalaureatul şi mă pregăteam să văd la ce facultate dau, la Teatru sau la Conservator. Şi am dat examen la IATC, care pe vremea aceea - pentru că erau sute de copii care îşi încercau norocul - punea examenele eliminatorii cu două sau trei săptămâni înainte de admiterea la celelalte facultăţi, pentru ca în cazul în care cădeai la Teatru să te duci undeva, să faci o facultate. Şi eu am jucat cu rochiţa aceea de stambă, vernil, cu guleraş, cu buline albe.... Cu ea am dat toate examenele din facultate. Mi s-a părut mie că-mi stă bine şi că îmi poartă noroc", a mărturisit artista.
Corina Chiriac nu a uitat nici fracul alb, cu care a jucat pe scena Grădinii Boema din Bucureşti.
"E un frac alb, cu o vestă de ştrasuri. Am jucat cu el la Grădina Boema din Bucureşti, care nu mai există, în spectacole avându-i ca autori pe Vasile Veselovski şi Mihai Maximilian, unde vedetele erau Stela Popescu şi Alexandru Arşinel. Acolo se juca vară de vară, seară de seară. Nu exista seară liberă, din mai până la jumătatea lui septembrie, când începeau şcolile, de duminică până duminică. Duminica aveam şi două, trei spectacole. Cu tot, cu balet, cu Sile Dinicu la pian... Era o distribuţie...Veneau artişti care mai stăteau două, trei săptămâni, pentru că plecau pe Litoral sau în altă parte să cânte... Într-o vară au venit doamna Tamara Buciuceanu şi Vasilica Tastaman. Iar spectatorii, încăpeau 1.000 de oameni, cu tot cu bilete în plus şi la negru şi în picioare. Pentru că nici nu aveau altă distracţie în Bucureşti în anii '80. Nici noi, nici ei", a spus artista.
O piesă aparte din expoziţia de la MNIR este un magnetofon american marca Royal Coronet Webcor, "în perfectă stare de funcţionare, care are microfon, radio, merge pe două viteze şi imprimă pe bandă magnetică de la radio", cumpărat de tatăl solistei în 1951.
"Şi mai e ceva foarte vechi, o piesă foarte rară, tata era colecţionar şi îmi cumpărase dintr-un magazin Consignaţia din Bucureşti o harpă de copil, care, am estimat noi în familie, că ar avea în jur de 200 de ani. E pe afişul expoziţiei. M-am fotografiat cu ea în 1980, sau 1981, la cel mai bun studio de foto-color, lângă Sala Palatului. Am făcut o şedinţă foto. M-am dus cu o furgonetă, cu harpa, cu rochii, cu pălării... Fotografiile le-am folosit, ulterior, la nişte discuri Electrecord", a arătat solista.
Corina Chiriac nu este la prima iniţiativă de acest fel, artista donând Academiei Naţionale de Muzică din Bucureşti, cu 20 de ani în urmă, lucrările tatălui, majoritatea în manuscris, "partituri ale unor simfonii, sonete, balete, muzică de film".
"Ulterior, acum 5-8 ani, tot Conservatorului am donat clasei de muzică uşoară şi jazz pianul tatei. Aici predau doi colegi ai mei, compozitorii Andrei Tudor şi George Natsis. E un pian Steinway, cu coadă scurtă, nu de concert. Era un instrument de studiu pentru pianişti tineri. Le-am donat inclusiv presa în care sunt articole, cronici ale ziariştilor mari ai vremii despre părinţii mei şi despre mine. Ei le-au scanat şi le-au pus la dispoziţia studenţilor", a amintit solista.
Artista a invitat şi alţi colegi de breaslă să-i urmeze exemplul.
"I-am invitat pe colegii mei cântăreţi de muzică uşoară, populară, balerini, nu contează - pentru că eu nu m-am gândit că sunt deschizătorul unui drum - să doneze la rândul lor diplome, premii, obiecte care le-au aparţinut. Şi poate într-o zi se face un muzeu al artiştilor de scenă, ca să documentăm istoria artiştilor de scenă care au performat în domeniu. Să faci un muzeu colectiv şi generaţiile viitoare să vină şi să vadă că am avut şi noi nişte artişti şi uite ce mari au fost", a îndemnat artista.
Corina Chiriac a ţinut să sublinieze că nu a primit "niciun leu" pe obiectele donate MNIR.
"Au fost ziarişti care au întrebat, aşa, la ureche: Cât ai primit pe ele? Zic, măi, nu le-am vândut, le-am donat! Cum, aşa, pe toate? Da, pe toate. Păi dacă donez 28 de rochii, mai stau să mă târgui la un afiş, care e o bucată de hârtie? Că dacă era să le vând, să zicem, luam legătura cu Artmark şi le vindeam, dar s-ar fi împrăştiat prin colecţii personale, într-o zi se furau de acolo şi se ascundeau în cine ştie ce dosuri de pod, cum au stat şi la noi, mai ales actele foarte vechi. E un act de cultură pe care l-am făcut cu mult drag, cu convingerea că e un act de cultură. Am o mulţumire pentru că sunt toţi ai mei pomeniţi şi cât voi mai exista voi fi şi eu pomenită", a spus artista.
Expoziţia "Corina Chiriac, istoriile unei mari artiste", care pune în valoare donaţia făcută muzeului de către solistă în septembrie 2021, poate fi vizitată, în perioada februarie - martie, la Muzeul Naţional de Istorie a României.
Sunt expuse documente de familie, fotografii, obiecte păstrate timp de generaţii, documente ale bunicilor materni, portrete de familie, precum cele ale tatălui artistei, Mircea Chiriac, profesor şi compozitor cu o activitate prodigioasă sau cel al mamei Corinei Chiriac, Arşaluiz-Eliza Calaigian, căsătorită Chiriac, pianistă, absolventă a Academiei Regale de Muzică din Bucureşti şi profesoară la Conservator.
Partea dedicată artistei Corina Chiriac îmbină portretele de atelier, cele apărute în presa vremii, afişele unor concerte naţionale şi internaţionale din anii '70 şi '80, dar şi din anii 2000, cu cele mai frumoase rochii de scenă purtate în perioada 1970 - 2019.
Publicul poate admira mărturii ale unei cariere artistice de peste cinci decenii: trofee, diplome, decoraţii, legitimaţii, bilete de avion, LP-uri şi CD-uri, cărţi publicate, afişe, programe de sală şi multe alte piese intrate în patrimoniul muzeal. AGERPRES
