Coreea de Nord regretă ''atitudinea deplorabilă'' a şefului ONU după tirul unei rachete balistice

Coreea de Nord regretă ''atitudinea deplorabilă'' a şefului ONU după tirul unei rachete balistice

Ministrul nord-coreean de externe, Choe Son Hui, a criticat duminică "atitudinea deplorabilă" a secretarului general al ONU, Antonio Guterres, care a condamnat un recent tir al Phenianului cu o rachetă balistică intercontinentală, a anunţat agenţia de stat KCNA, notează AFP.

FOTO EPA

FOTO EPA

"Îmi exprim profundul regret că secretarul general al ONU adoptă o atitudine cu adevărat deplorabilă, uitând de obiectivul şi principiile Cartei Naţiunilor Unite şi chiar de misiunea acesteia care este de a menţine imparţialitatea, obiectivitatea şi corectitudinea în toate chestiunile", a declarat ministrul Choe Son Hui.

Ea a adăugat că acest lucru "demonstrează clar" că Antonio Guterres "este o marionetă a Statelor Unite".Şeful ONU a cerut vineri Coreei de Nord să "se abţină imediat" de la orice nouă "provocare" după acest nou tir, îndemnând încă o dată Phenianul să revină la masa negocierilor.

Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite a informat sâmbătă că se va reuni luni pentru a discuta despre situaţia în cauză.Îndemnând organismul ONU să "răspundă în mod corespunzător", Uniunea Europeană a condamnat "o acţiune periculoasă, ilegală şi iresponsabilă".

Statele Unite, Coreea de Sud şi Japonia au intensificat manevrele militare comune în ultimele luni, de când Kim Jong Un a declarat în septembrie că statutul de stat nuclear al Coreei de Nord este "ireversibil".

Seulul şi Washingtonul au efectuat la sfârşitul lui octombrie şi începutul lui noiembrie cele mai mari exerciţii aeriene comune din istoria lor.Duminică, ministrul nord-coreean de externe a reamintit că autorităţile de la Phenian "l-au avertizat recent pe secretarul general al ONU să examineze problema peninsulei coreene cu imparţialitate şi obiectivitate".

Ea a subliniat politica de "autoapărare" a Coreei de Nord "pe fondul unui mediu de securitate îngrijorător în regiune din cauza cooperării militare periculoase dintre Statele Unite şi forţele sale vasale"."Secretarul general al ONU a făcut însă responsabilă Coreea de Nord, şi nu Statele Unite", a adăugat şefa diplomaţiei de la Phenian.

Liderul nord-coreean, Kim Jong Un, a supervizat lansarea ultimei sale rachete balistice intercontinentale însoţit de fiica sa pe care a dezvăluit-o lumii pentru prima dată, potrivit unui mesaj publicat sâmbătă de agenţia KCNA.

Kim Jong Un a reafirmat că Phenianul va recurge la bomba atomică în cazul unui atac nuclear împotriva ţării sale, potrivit KCNA.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”