Coreea de Nord: Partidul unic anunță un congres în mai 2016, după 36 de ani de la precedentul
Partidul Muncitorilor, partidul unic din Coreea de Nord, își va ține în mai 2016 cel de-al 7-lea congres, după 36 de ani de la precedentul eveniment de acest fel din cel mai izolat stat din lume, transmit DPA și AFP, citând presa oficială de la Phenian.
Anunțul a fost făcut de Biroul politic al Comitetului central al partidului, într-un comunicat difuzat de agenția oficială KCNA.
El survine la doar câteva săptămâni de la sărbătorirea, la 10 octombrie, a 70 de ani de la înființarea partidului, în 1945. Aniversarea a fost marcată printr-o defilare militară de mari proporții la Phenian.
Viitorul congres va permite 'modificări epocale în îndeplinirea obiectivului revoluționar al Juche (ideologia de stat nord-coreeană — n.r.), construirea unei națiuni socialiste înfloritoare', se afirmă în comunicat, care mai face referire la necesitatea de 'a întări mai mult partidul (...) și de a-i lărgi rolul conducător'.
Precedentul congres a fost organizat în octombrie 1980, când la conducere se afla Kim Ir-Sen, fondatorul Republicii Populare Democrate și bunicul actualului lider nord-coreean, Kim Jong-Un.
Specialiștii străini în Coreea de Nord sunt de părere că acesta din urmă ar putea folosi congresul pentru a anunța modificări de orientare strategică a țării sau în fruntea partidului.
La origini, Partidul Muncitorilor a fost unul de factură marxist-leninistă clasică, însă cultul personalității dezvoltat în era lui Kim Ir-Sen l-a 'redefinit ca partid al conducătorului, iar această situație nu s-a schimbat', după cum a explicat pentru AFP profesorul Andrei Lankov, de la Universitatea Kookmin din Seul.
După decesul lui Kim Ir-Sen în 1994, frâiele au fost transmise fiului său Kim Jong-Il, inițiatorul unei politici prin care balanța de putere s-a înclinat în favoarea generalilor din armată, în detrimentul membrilor de partid.
Odată cu Kim Jong-Un, care i-a succedat tatălui său în decembrie 2011, partidul a recâștigat o parte din terenul pierdut. AGERPRES