Coreea de Nord anunță primul caz de coronavirus din țară

Coreea de Nord anunță primul caz de coronavirus din țară

Liderul nord-coreean Kim Jong-un a convocat o ședință de urgență după ce în țară s-a înregistrat  un prim caz suspect de COVID-19, a anunțat duminică dimineață agenția de presă guvernamentală KCNA. 

Persoana infectată ar fi intrat ilegal în țară pe la Kaesong (la granița cu Coreea de Sud), în data de 19 iulie. Este vorba despre un dezertor, care în urmă cu trei ani fugise în Coreea de Sud, iar acum s-a întors, potrivit agenției oficiale nord-coreene, citate de  CNN. 

Pacientului i s-au făcut diverse analize și a fost plasat în carantină împreună cu toți cei cu care intrase recent în contact. 

Kim Jong-un a dat ordin să fie puse în izolare câteva regiuni din jurul orașului Kaesong, iar într-o „zonă relevantă” a fost decretată stare de urgență.

Comisia Militară Centrală va face o anchetă la unitatea responsabilă de păzirea graniței, pentru a-i găsi pe cei vinovați de intrarea ilegală a bolnavului în țară. Acestora „li se va administra o pedeapsă severă”, a precizat KCNA.

„Strălucitorul succes” în lupta cu pandemia, umbrit de un dezertor

La începutul acestei luni, aceeași agenție  relata  că liderul nord-coreean, Kim Jong-un, şi-a exprimat satisfacţia pentru „strălucitorul succes” obţinut de ţara sa în lupta împotriva COVID-19. Totuși, el avertiza într-o cuvântare că naţiunea trebuie să rămână în stare de alertă maximă, în special văzând numeroasele focare noi apărute în „ţările vecine”, spunând că o ridicare grăbită a măsurilor antiepidemice s-ar traduce printr-o „criză inimaginabilă şi ireparabilă".

Phenianul nu raportase până acum, oficial, niciun caz de COVID-19, o versiune pe care specialiştii o pun la îndoială, mai ales că virusul a apărut în China vecină de unde s-a răspândit pe toate continentele. Coreea de Nord a luat măsuri drastice, închizând frontierele şi impunând măsuri de izolare pentru mii de persoane.


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”