Coreea de Nord a testat duminică probabil un nou tip de rachetă (38 North)

Coreea de Nord a testat duminică probabil un nou tip de rachetă (38 North)

Coreea de Nord este posibil să fi testat duminică un nou tip de rachetă, a sugerat luni un expert al site-ului "38 North", specializat în probleme legate de regimul de la Phenian, transmite AFP.

Pentagonul nu a stabilit deocamdată tipul rachetei nord-coreene care a explodat duminică dimineață "aproape imediat" după lansarea din apropiere de regiunea Sinpo, pe coasta de est a țării.

Casa Albă s-a mărginit să afirme că a fost o rachetă cu rază medie de acțiune.

Eșecul lansării arată că este vorba despre un nou sistem, a explicat John Schilling, expert în armament în cadrul organizației "38 North" care depinde de Universitatea John Hopkins din Washington.

"Este un eșec curent pentru rachetele nord-coreene la începutul dezvoltării lor, când (nord-coreenii) încearcă să rezolve ce nu funcționează în propulsie și sistemul de ghidare", a subliniat expertul.

"Era mai bine să fi avut mai multe detalii, dar bănuiesc că este vorba despre o nouă rachetă sau cu siguranță de o rachetă care nu a fost dezvoltată corect", a adăugat el.

John Schilling consideră că acest test a fost realizat cu o nouă rachetă arătată în cursul uriașei defilări militare, organizată sâmbătă de către regim pentru a marca împlinirea a 105 ani de la nașterea fondatorului Coreii de Nord, Kim Ir-Sen.

Acest nou tip de rachetă a fost transportat pe un camion care de obicei deplasează rachete Musudan cu rază intermediară de acțiune.

"Era o rachetă cu două trepte care semăna cu versiunea în două trepte a machetei rachetelor intercontinentale KN-08" pe care Coreea de Nord încearcă să le dezvolte, a precizat John Schilling.

"Este ceva ce nu am mai văzut în testare. Dacă vor să arate că au o capacitate reală, este de înțeles că vor să o încerce imediat după ce au arătat-o lumii întregi", a adăugat el.

Secretarul de stat adjunct pentru Asia-Pacific, Susan Thornton, a atras atenția că informațiile sunt greu de adunat pentru că explozia s-a produs rapid.

"Ceea ce am înțeles este că nu au încercat să testeze una dintre rachetele lor cu rază lungă de acțiune. A fost ceva ca o rachetă balistică cu rază medie de acțiune, încă o dată cu tehnologie interzisă. Dar este un lucru pe care încă îl analizăm", a declarat Susan Thornton.

Unii observatori au emis, de asemenea, ipoteza că Statele Unite au putut juca un rol în eșecul acestei lansări de rachetă prin intermediul pirateriei cibernetice.

Luna trecută, cotidianul New York Times a informat că administrația fostului președinte Barack Obama și-a înmulțit atacurile informatice asupra Coreii de Nord pentru a încerca să saboteze rachetele acesteia înainte de lansare sau imediat după decolare.

Pentru John Schilling însă capacitatea americană de a pirata rachetele nord-coreene este exagerată. "Din ceea ce știm despre rachetele nord-coreene, tehnologia de propulsie este destul de primitivă și nu are elemente numerice sau de electronică susceptibile de a fi piratate", a ținut el să sublinieze.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…