Coreea de Nord: A început primul congres al partidului unic în aproape 40 de ani

Coreea de Nord: A început primul congres al partidului unic în aproape 40 de ani

Coreea de Nord a deschis vineri primul său mare show politic după aproape 40 de ani, un congres al partidului unic menit să consacre regimul absolut al lui Kim Jong-Un și 'prestigiul' țării ca putere nucleară, relatează AFP într-un amplu comentariu.

Mii de delegați aleși pe sprânceană veniți din toată Coreea de Nord s-au dus la Phenian pentru a asista la reuniunea excepțională a Partidului muncitorilor, în impozantul Palat al lui 25 aprilie.

Kim Jong-Un, în vârstă de 33 de ani, nu era născut când a avut loc ultimul eveniment de acest gen, în 1980. El urmează să rostească o alocuțiune, care va fi urmărită cu atenție de observatori, în căutarea unor eventuale semne privind o schimbare de linie sau de persoane, cu o ascensiune posibilă a unei noi generații de cadre alese pentru loialitatea lor.

Media oficiale au salutat cu această ocazie ultimul test nuclear nord-coreean, desfășurat la 6 ianuarie, mărturie a 'măreției și prestigiului' Coreii de Nord 'în calitate de stat nuclear'.

Comisia pentru reunificare pașnică a Coreii (CRPC) a denunțat opoziția comunității internaționale la programul nuclear nord-coreean.

'Fie că este recunoscut sau nu, statutul nostru de stat nuclear dotat cu bomba H (cu hidrogen) nu se va schimba', precizează aceasta.

Congresul din 1980 a fost organizat pentru a-l desemna pe Kim Jong-Il, tatăl liderului actual, drept moștenitor politic al tatălui său, Kim Il-Sung, fondatorul acestei dictaturi dinastice de aproape 70 de ani.

Cei o sută de jurnaliști străini invitați să acopere evenimentul din 2016 nu au fost autorizați să pătrundă în interiorul Palatului lui 25 aprilie, a cărui fațadă a fost decorată cu portrete gigantice ale celor doi lideri defuncți, iar fotografii și cameramanii au fost ținuți la 200 metri distanță.

Televiziunea oficială nord-coreeană nu a acoperit evenimentul în direct, consacrând emisiunile sale matinale unor imagini de arhivă despre realizările partidului și concertelor patriotice.

Ordinea de zi a reuniunii nu este cunoscută și nici durata sa. Însă, notează AFP, obiectivul va fi cel mai probabil să consfințească statutul lui Kim Jong-Un de moștenitor legitim al bunicului și tatălui său.

Congresul ar urma, de asemenea, să confirme, ca doctrină a partidului, strategia 'byungjin' inițiată de Kim Jong-Un, respectiv urmărirea în tandem a obiectivului dezvoltării economice și a programelor nuclear și balistic.

Drapelul Partidului muncitorilor, ca și cel național, au fost arborate pe marile bulevarde din Phenian. 'Marii tovarăși Kim Il-Sung și Kim Jong-Il vor fi mereu printre noi', proclamă bannere de mari dimensiuni.

Pregătirile pentru congres au mobilizat întreaga țară timp de 70 de zile, campanie denunțată ca muncă forțată de organizația pentru apărarea drepturilor omului Human Rights Watch.

Ziariștii străini au fost însoțiți de 'gardieni', iar trecătorii care au acceptat să față declarații s-au ținut de linia oficială, relatează AFP.

Kim Hyang (26 de ani), funcționar, este de părere că arsenalul nuclear nord-coreean este produsul ineluctabil al agresiunii americane.

'Avem nevoie de arme nucleare pentru că SUA și susținătorii lor vor să ne sufoce. Ei amenință Coreea de Nord cu arme nucleare, deci dacă vrem să ne apărăm suveranitatea, pacea și securitatea, trebuie să avem arma nucleară', a spus el.

De la sosirea noului lider la putere în decembrie 2011, după moartea tatălui său, Coreea de Nord a efectuat două teste și două tiruri reușite de rachetă, în general considerate ca teste deghizate de rachete balistice.

Deși comunitatea internațională a reacționat prin condamnări și sancțiuni, Kim Jong-Un și-a continuat cu determinare eforturile pentru a pune la punct o strategie de disuasiune nucleară credibilă, cu ajutorul testelor de rachetă și al celor tehnice complementare.

De asemenea, Kim Jong-Un s-a arătat nemilos față de toți cei pe care i-a considerat neloiali partidului, guvernului și armate, ordonând chiar execuția propriului său unchi și fost mentor, Jang Song-Thaek.

Speculațiile s-au înmulțit în ultima vreme în ceea ce privește posibilitatea ca Phenianul să efectueze un al cincilea test nuclear care să coincidă cu desfășurarea congresului.

Specialiștii Institutului americano-coreean al Universității Johns Hopkins au declarat joi, bazându-se pe imagini din satelit cu principalul sit nord-coreean pentru teste nucleare de la Punggye-ri, că nu există indicii care să permită cuiva să se pronunțe asupra iminenței unui test nuclear.

Guvernul sud-coreean estimează, la rândul lui, că Phenianul este gata să efectueze un astfel de test imediat ce sa va da ordinul. De asemenea, acesta nu exclude că un astfel de test ar putea fi efectuat pe durata desfășurării congresului.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri