Familia temutului legionar convertit la comunism Eugen Țurcanu a aflat de la postul de radio Europa Liberă de crimele odioase petrecute în spatele închisorilor comuniste.

Eugen Țurcanu s-a născut la 8 iulie 1925, în Suceava, în familia unui pădurar din Broşteni, fiind cel mai mare dintre şapte fraţi. A intrat într-o frăţie de cruce încă din clasa a IV-a de gimnaziu, fiind încadrat în grupul FDC Câmpulung. A depus jurământul de frate de cruce în vara anului 1942.

Era în liceu când s-a îndrăgostit de Oltea, fiica unui avocat, Lazăr Saghin, comandant legionar din Câmpulung Moldovenesc. Din dragostea celor doi s-a născut o fetiță, Elena.

Copila a suferit toată viaţa din cauza ascendenţei sale. A studiat Medicina, parcă să repare suferinţa produsă de tatăl său, criminalul sadic, s-a căsătorit cu un coleg cu care a emigrat în Germania. Eugen Ţurcanu nu și-a mai văzut niciodată familia, pentru că a căzut el însuşi victimă sistemului opresiv.

Eugen Ţurcanu a fost executat de comunişti la data de 17 decembrie 1954. Soţia lui, Oltea, s-a recăsătorit şi şi-a schimbat numele. „Cumnatul lui, Neagoe Saghin, mi-a povestit despre drama fiicei lui Eugen Ţurcanu, care era foarte complexată şi timorată, când era la liceu, deoarece la Radio Europa Liberă se povestea despre crimele care se întâmplau în penitenciarele din România. „Cum unchiule, eu sunt fiica celui mai mare criminal?", întreba plângând biata fată“, a povestit Gheorghe Bâgu, fost deținut politic.

Început în septembrie 1949, experimentul de la Piteşti a fost precedat de antecedentele de la penitenciarele Suceava şi Târguşor, unde s-a folosit pentru prima oară termenul de „reeducare”, intenţionându-se convertirea ideologică la noile comandamente ale puterii comuniste.

Spre exemplu, scrie cercetătorul CNSAS Mihai Demetriade, în Caietele CNSAS , primul grup de legionari pro-comunist a fost cel constituit în jurul lui Horia Gheorghiţă, în septembrie 1944, însumând în jur de 50 de adepţi, la Aiud. Un al doilea grup, dublu ca pondere, condus de Şerban Rogojanu, şi-a început activitatea în prima parte a anului 1946. Antisimişti convinşi, cei doi au exportat oportunist un conflict intern, traducându-l într-o „convertire” ideologică.

Victimele Experimentului Pitești

Experimentul Piteşti, prin care deţinuţii politici au fost siliţi să se tortureze reciproc, a avut aproximativ 5.000 de victime. Majoritatea dintre ei erau studenţi de elită, tineri care se opuneau regimului comunist, dar şi membri ai fostelor partide politice.

Prima victimă a Experimentului Pitești a fost studentul Corneliu Niţă, care făcea parte din grupul de rezistenţă anticomunistă din Moldova.

Dacă mulţi tineri studenţi morţi în procesul de reeducare au fost uitaţi, memorialistica oferă date despre sfârşitul lui Corneliu Niţă, student la Politehnică în Iaşi şi la Facultatea de Drept, care făcea parte din grupul de rezistenţă anticomunistă din Moldova.

Despre sfârşitul tânărului aflăm din mărturiile foştilor colegi de celulă. Gheorghe Măruţă rememorează scurta perioadă cât l-a cunoscut pe student, după gratii, în „Mărturii din iadul temniţelor comuniste“, de Gheorghe Andreica: „Era pe la sfârşitul lunii februarie 1950, când într-o zi a fost introdus în cameră un tânăr student cu faţă de copil. Să fi avut vârsta de 19-20 de ani. Numele lui: Niţă Cornel“. Apoi, el povesteşte cum decurgea reeducarea: tânărul a fost obligat să se dezbrace, apoi legat cu mâinile la spate. Pentru ca supliciul să fie şi mai dur, între mâini i-a fost pus un par gros şi „doi călăi l-au ridicat la înălţimea priciului de la etaj până a rămas aşa spânzurat în cea mai dureroasă poziţie.

Apoi, Eugen Ţurcanu a luat o bâră groasă, mare cam cât mâna unui om şi a început să-l lovească“.

Au urmat clipe de coșmar pentru victimă: „La fiecare lovitură peste obraz capul îi era zvârlit în dreapta sau în stânga având impresia că gâtul secat de carne se va rupe şi va zbura cât colo, rostogolindu-se. Am auzit cum la o lovitură mai puternică oasele faciale i-au fost zdrobite. Am sesizat un sunet stins şi surd ca sfărâmarea unei coji de nucă subţire. La altă lovitură i-au sărit mai mulţi dinţi din gură. Ochii i-au sângerat holbaţi gata să iasă din orbite, cu groază şi spaimă tipărită în ei. Începu să vomite cu chiaguri de sânge şi o picătură de sânge i se prelingea din ureche. Nu-mi pot da seama cât a durat supliciul acestui martir căci fiecare clipă părea o veşnicie. La un moment dat, a scăpat capul în jos, dând semnal de moarte. Chiar şi astfel cu capul bălăgănind fără viaţă l-a mai lovit de câteva ori până când unul din cei ce-l ţineau spânzurat, îi zise lui Turcanu: «A murit». «Dă-l în p… mă-sii! Ce-i dacă a murit? Cu un legionar mai puţin»“.

Şi astfel viaţa sa s-a sfârşit ca urmare a unui experiment mai grotesc decât inchiziţia. După mulţi ani, trupul său a fost transferat în Cimitirul Central din Bacău. De mormântul său s-au îngrijit câţiva bătrâni, care au murit şi ei de câţiva ani, astfel că victima călăilor din penitenciarul Piteşti a fost uitat cu totul.

Experimentul Piteşti a fost oprit în anul 1952, iar cei implicaţi în crunta teroare au fost judecaţi în spatele uşilor închise. 22 de inculpaţi au fost condamnaţi la moarte, iar cadrele din Securitate au primit sentinţe de câţiva ani.

Cum s-a șters urma crimelor

Nicio victimă a odiosului experiment nu are trecut pe certificatul de deces adevărata cauză a morţii, ci diagnostice care nu ar putea produce moartea, încercând, astfel, să şteargă orice urmă a crimelor. Inclusiv cei executaţi în urma unor simulacre de procese aveau trecute pe certificatele de deces diverse afecţiuni.

Un fost medic al penitenciarului Gherla în acei ani, unde a continuat Experimentul Piteşti, Viorel Bărbos, mărturiseşte într-un interogatoriu luat în timpul anchetei care i-a adus condamnarea, că în perioada iunie 1950 – decembrie 1951 au fost torturaţi mai mulţi deţinuţi de către legionari, dar că el îi ştergea din registru sau le trecea drept cauză a morţii insuficienţa cardiacă sau TBC pulmonar.

„La Beluciu C-tin am trecut diagnostic TBC pulmonar care era un diagnostic real prin faptul că suferea de acea boală, însă cauza morţii a fost agravarea bolii de pe urma torturilor“. Un alt caz, o altă crimă: „La Popescu Petre am trecut insuficienţă cardiacă, hepatită cronică, care nu a fost un diagnostic real, deoarece el a murit numai din cauza bătăilor şi torturilor care i-au slăbit inima“. „La primul caz de deces, omorât prin bătaie, am văzut cadavrul deţinutului la infirmerie unde a fost adus pe targă sub menţiunea că e grav bolnav. Când m-am deplasat să-l văd, a trebuit să constat că deţinutul era mort de câteva ore şi ţinut în celular până după ora închiderii. Examinând am constatat urme de bătaie pe corp şi o vânătaie în dreptul inimii. Mi s-a spus ca pe certificatul de moarte să nu trec că ar fi murit de la bătaie, să caut un diagnostic, de preferinţă boală de inimă, pentru a motiva moartea lui“.

Tot medicul spune, în interogatoriu, că un inspector i-a spus că la Gherla vor fi aduşi de la Penitenciarul Piteşti un lot de deţinuţi legionari, dintre care unii „vor întreprinde o acţiune de demascare pentru scoatere de informaţii“. „Mi s-a spus că această acţiune să fie ţinută în secret şi în eventualele cazuri mortale să căutăm să punem diagnostice ireale pentru a nu se afla adevărata cauză a morţii acelor deţinuţi care eventual ar muri“.