Copiii alăptaţi, feriţi de bolile secolului

Copiii alăptaţi, feriţi de bolile secolului

Cercetător în domeniul lactaţiei şi medic pediatru cunoscut pe plan internaţional, doctorul Jack Newman a vorbit într-un interviu acordat ziarului „Adevărul” despre beneficiile alăptării. În România, aproximativ 12,6% din mămici îşi hrănesc bebeluşii doar cu lapte matern, potrivit unui studiu realizat de Organizaţia Salvaţi Copiii. „Presiunea pusă de industria produselor de tip lapte praf este enormă”, spune medicul din Canada, care va veni în România în perioada 8 – 10 mai, la conferinţa „Alăptarea pe înţelesul tuturor”, organizată de asociaţiile ProMama şi Totul despre mame.

“Adevărul”: Care sunt principalele beneficii ale alăptării?

Doctorul Jack Newman: Un bebeluş care este alăptat va contracta mai puţine infecţii, fie ele ale urechii, urinare, intestinale sau pneumonii. Acest lucru este valabil atâta vreme cât bebeluşul este hrănit la sân, dar şi după. Un alt beneficiu al alăptării e şi faptul că aceştia nu vor dezvolta obezitate sau diabet de tipurile 1 şi 2, dar există şi o mică probabilitate ca bebeluşii hrăniţi la sân să sufere, mai târziu, de cancer, o patologie atât de frecventă în zilele noastre. În plus, copiii care au fost alăptaţi se descurcă mai bine la şcoală. Totuşi, din punctul meu de vedere, cel mai important beneficiu e faptul că se creează o legătură emoţională extraordinară între mamă şi bebeluş.

Ar economisi statele mai mulţi bani dacă mămicile ar prefera să alăpteze?

Cu siguranţă. Asta pentru că riscurile ca anumite boli să apară ar fi cu siguranţă mai mici, tocmai datorită beneficiilor despre care vorbeam. Ideal ar fi ca bebeluşii să fie hrăniţi exclusiv la sân timp de cel puţin şase luni, apoi practica să fie continuată timp de doi ani de zile.

„Nu există niciun risc al alăptării”

În România, o asistentă are în grijă şi 30 de copii. Situaţia aceasta nu este întâlnită doar în România. Puţine cadre medicale au cunoştinţe legate de beneficiile aduse de alăptare şi, chiar şi atunci când le deţin, de cele mai multe ori nu ştiu cum să le ajute pe mămici. Mamele ar trebui să se informeze despre avantajele acestei proceduri încă de dinainte de a naşte. Spre exemplu, informaţii foarte utile pot fi obţinute prin intermediul asociaţiilor de părinţi. Femeile însărcinate trebuie să înţeleagă că nu există niciun risc al alăptării.

Cum ar putea fi crescută rata alăptării în România?

O mare problemă e faptul că tot mai multe femei nasc prin cezariană, iar în aceste condiţii, alăptatul devine o practică dificilă atât pentru mamă, cât şi pentru făt. Un alt motiv pentru care rata alăptării este foarte mică este legat şi de campaniile puternice la produsele de tip lapte praf, dar şi faptul că mămicile primesc tot felul de mostre gratuite. De multe ori, încearcă să le convingă de faptul că laptele praf este mai sănătos decât cel care provine de la sân. Total greşit! Prin comparaţie, în Canada, aproximativ 80% din mame preferă să alăpteze. Sunt chiar anumite zone cu o rată de alăptare ce depăseşte 90%.

Este meseria de consultant în alăptare o necesitate?

Da, ar îmbunătăţi situaţia din România. Spre exemplu, un consultant în alăptare nici nu ar trebui să fie neaparat un cadru medical, pentru că aceştia se bazează foarte mult pe cifre. În Canada, foarte puţini medici sunt interesaţi să obţină un certificat de consultant în alăptare. Nu doar din lipsa timpului, ci pentru că industria pune o mare presiune pe doctori, care acceptă, total nejustificat din punctul meu de vedere, ca mamele să apeleze la produsele de tip lapte praf încă din primele luni de viaţă ale micuţilor, în dauna alăptării. În capcana reclamelor agresive nu au căzut însă doar medicii, ci mai ales mămicile.


România este pe ultimul loc în Europa în ceea ce priveşte rata alăptării

România este în continuare pe ultimul loc în Europa în ceea ce priveşte rata alăptării, informează Asociaţia ProMAMA. Un studiu recent, însă, realizat de UNICEF, arată că doar una din zece mame continuă să alăpteze exclusiv până la vârsta de şase luni a copilului.

Adevărul Live: alăptarea în public, pro şi contra

„Chiar era nevoie să-ţi alăptezi pruncul în oraş? Panaramo!”, iată forma extremă şi cât se poate de reală a modului în care sunt privite, în multe părţi ale lumii, femeile care alăptează în public, iar mamele din România nu sunt scutite, la rândul lor, de priviri reprobabile, în cel mai bun caz. Astăzi, două doamne curajoase au venit alături de micuţii lor la Adevărul Live pentru a ne arăta tehnici de alăptat în public.

Un bebeluş din Salva a murit după ce s-a înecat cu laptele matern. Copila avea pneumonie

La doar două luni, o fetiţă din Salva şi-a pierdut viaţa după ce s-a asfixiat chiar cu laptele matern. Tragedia a avut loc joi seara şi este cauzată se pare tocmai de neatenţia mamei sale, care a lăsat bebeluşul nesupravegheat după alăptare.

Atacată pe Facebook pentru că a îndrăznit să alăpteze în public: „Nu era necesar să-ţi laşi copilul să se adape de la sfârcul tău, în oraş! Panaramă ce eşti!“

O mamă din Anglia a avut parte de o surpriză neplăcută după ce a aflat, total întâmplător, că cineva postase o fotografie pe care i-o făcuse vineri, 7 martie, pe contul Spotted Rugeley de pe Facebok, o pagină unde utilizatori anonimi postează ce le trece prin cap.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

3 Simple zvonuri?

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!