Convocată la un examen psihiatric după ce a difuzat imagini cu execuţii ale SI, Marine Le Pen se arată revoltată

Convocată la un examen psihiatric după ce a difuzat imagini cu execuţii ale SI, Marine Le Pen se arată revoltată

Lidera extremei drepte franceze, Marine Le Pen, s-a arătat joi revoltată de decizia unui judecător de a fi supusă unui examen psihiatric, după ce în decembrie 2015 a difuzat pe Twitter fotografii cu execuţii ale grupării jihadiste Statul Islamic, relatează AFP.

"Este de-a dreptul halucinant. Acest regim chiar începe să creeze teamă", a scris joi pe Twitter preşedinta Adunării Naţionale (RN, fostul Front Naţional), publicând convocarea sa la respectivul examen.

Convocarea este datată 11 septembrie şi este parafată de aceeaşi judecătoare care se ocupă şi de ancheta în care Marine Le Pen este inculpată pentru "difuzarea de imagini violente". Aceasta cere efectuarea respectivului examen "cât mai curând posibil".

"Credeam că am tot dreptul, dar nu! Pentru că am denunţat ororile Daesh (Statul Islamic) în mesaje pe Twitter, justiţia mă supune la o expertiză psihiatrică! Până unde vor merge?" - a mai transmis Le Pen.

Expertiza vizează în special să verifice dacă Marine Le Pen "este în măsură să înţeleagă ce i se spune şi să răspundă la întrebări" şi dacă "infracţiunea care îi este imputată subiectului are legătură cu elemente factuale sau biografice".

La 16 decembrie 2015, Marine Le Pen a transmit pe Twitter fotografii cu execuţii ale SI, răspunzându-i astfel ziaristului Jean Jacques Bourdin, pe care l-a acuzat că a "făcut o paralelă" între SI şi FN.

Evocând un "derapaj inacceptabil" şi "afirmaţii josnice", Marine Le Pen a postat pe contul său de pe reţeaua socială trei fotografii, menţionându-l pe Bourdin şi cu precizarea: "Asta este Daesh!". Fotografiile prezentau un soldat sirian zdrobit de viu sub şenilele unui tanc, un pilot iordanian ars de viu într-o cuşcă şi o poză cu ziaristul american James Foley, decapitat şi cu capul aşezat pe spate.

Postate la o lună după atentatele de la Paris, soldate cu 130 de morţi, cele mai sângeroase din istoria Franţei, fotografiile au stârnit indignare în rândul clasei politice şi nu numai. Chiar în ziua publicării, parchetul din Nanterre, lângă Paris, a lansat o anchetă pentru "difuzarea de imagini violente". AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”