Contul de Twitter al cântărețului Kanye West, reactivat după redenumirea rețelei X
Reţeaua de socializare Twitter, redenumită X, l-a reprimit în rândurile membrilor săi pe rapperul şi designerul american Kanye West la aproximativ opt luni după suspendarea contului acestuia, a anunţat sâmbătă cotidianul The Wall Street Journal, citat de AFP.
Kanye West FOTO Profimedia
În toamna anului trecut, Kanye West a publicat o imagine reprezentând o combinaţie între o svastică şi Steaua lui David, iar miliardarul Elon Musk a suspendat prezenţa artistului american pe această platformă online, pe care o cumpărase cu câteva săptămâni mai devreme. Elon Musk, CEO-ul companiilor SpaceX şi Tesla, a declarat atunci că mesajul distribuit de Kanye West reprezenta "o incitare la violenţă".
Biroul de presă al companiei X nu a dat curs deocamdată invitaţiei transmise de AFP de a face declaraţii despre contul lui Kanye West. Până sâmbătă seară, rapperul american nu publicase niciun mesaj nou pe contul său, scrie Agerpres.
Kanye West, cunoscut de acum sub numele de "Ye", le-ar fi dat asigurări administratorilor reţelei de socializare, spunându-le că n u îşi va folosi contul pentru a distribui conţinuturi antisemite şi că nu va folosi un limbaj ofensator, potrivit The Wall Street Journal. În 2022, declaraţiile starului rap - criticat în special pentru cuvintele sale cu caracter antisemit - l-au costat foarte scump prin prisma contractelor comerciale.
Grupul Adidas a anunţat în octombrie că a decis să pună capăt colaborării sale foarte profitabile cu rapperul american, alături de care producea populara gamă de pantofi de sport Yeezy. Potrivit unui anunţ făcut în luna mai de compania germană, încheierea colaborării cu Kanye West a provocat o scădere a vânzărilor estimată la aproximativ 400 de milioane de euro în primul trimestru al acestui an.
Alte două companii importante, Gap şi Balenciaga, şi-au întrerupt la rândul lor colaborările cu artistul american. După ce Elon Musk a cumpărat Twitter cu 44 de miliarde de dolari în octombrie 2022, magnatul de origine sud-africană a concediat mii de angajaţi şi a redus procedurile de moderare a conţinuturilor distribuite pe această reţea de socializare.
În decembrie 2022, Elon Musk a decis să reactiveze şi contul fostului preşedinte Donald Trump, însă acesta nu a revenit deocamdată pe platforma online.
Sursa: adevarul.ro