Fără a mai aștepta terminarea noului său tip de avion, Aurel Vlaicu s-a ridicat, la 13 septembrie 1913, în văzduh, pentru a trece munții la frații săi din Transilvania, dar s-a prăbușit la Bănești, lângă Câmpina.

Publicația „Foaia Poporului“ consemna tragedia. Sub titlul „A murit Vlaicu“, ultimele clipe din viața lui: „Pe la ora patru și jumătate era deasupra orașului Ploiești și locuitorii de acolo au avut prilejul să-i admire întorsăturile îndrăznețe făcute la o înălțime nu prea mare, de unde salută pe ceice îl priviau. Părăsind orașul, a plecat înspre munți, pe care voia să-i treacă. Din cercetările făcute se vede că, îndepărtându-se de Ploiești, a observat o stricăciune la motor și a voit să aterizeze (să se lase jos) în apropiere de comuna Băicoiu. Primarul din Băicoiu și dl. Petrescu, advocat din Ploiești, au văzut aieroplanul și pe Vlaicu de-asupra unei grădini de pruni. Se vede că ferindu-se de-a ateriza a mai încercat o dată să se ridice. Încercarea aceasta i-a pricinuit sfârșitul căci în apropiere de comuna Bănești aieroplanul s-a rostogolit dela o înălțime de vre-o treizeci de metri îngropând sub dărâmăturile lui pe aviator. Alții spun că Vlaicu trebuie să fi sărit mai înainte din aieroplan. În cădere, nenorocitul și-a rupt coastele și și-a sfărâmat capul. Fața i-a rămas curată, așa că ceice l-au văzut întâiu credeau că doarme“.

Românii din toate colțurile țării au venit să-i aducă un ultim omagiu acestui pionier al aviației române, care a fost înmormântat la Cimitirul Bellu din Capitală. În casa memorială au fost expuse componente ale avionului lui Vlaicu prăbușit la Bănești, dar și cum a fost reflectată în presa vremii moarta sa. Tot aici pot fi admirate portrete ale sale și ale familiei sale, carnetul de student, imagini de la decolări, dar și carul mortuar în drum spre Cimitirul Bellu.

„A răsărit deodată din marea anonimă, și-a rotit aripile deasupra noastră. Ne-a silit să-l căutăm tot mai sus, în înaltul cerului și a căzut, într-o clipită, cu trupul zdrobit de propriul făt. Așa cum s-a desfășurat însă tragedia lui are o înaltă semnificație simbolică. E un val de lumină care a izbucnit din regiunile vaste ale geniului nostru popular, a uimit o clipă lumea și s-a întors iar acasă, ca o solie ce și-a împlinit datoria“, a scris despre el Octavian Goga.

Aurel Vlaicu s-a născut la 19 noiembrie 1882 în satul Binținți, care astăzi îi poartă numele, din Transilvania, aflată sub stăpânire austro-ungară, într-o familie țărănească numeroasă.

După absolvirea şcolii primare din satul natal, s-a înscris la Liceul din Orăştie, iar după primii doi ani, s-a transferat la Liceul german din Sibiu unde a urmat clasele a VII-a şi a VIII-a, la finalul studiilor liceale obținând diploma de bacalaureat.

A fost coleg cu viitorul mare poet Octavian Goga, în perioada 1900-1902. În 1902 a început să studieze ingineria mecanică la Budapesta și Munchen, cu mari sacrificii materiale, angajându-se ca practician într-o fabrică din Frankfurt pe Main, unde a construit un automobil ce a câștigat o cursă la Baden, conform informațiilor culese de la casa memorială din satul care îi poartă numele.

Planor proiectat pe islazul comunal

A renunțat însă la cariera în domeniul industrie auto și s-a întors în satul natal, hotărât să construiască un aparat de zbor. Cu fondurile obținute în urma subscripției publice inițiată de fostul său elev coleg de liceu, doctorul Romulus Boca, precum și a împrumutului obținut de tatăl său, Aurel Vlaicu a cumpărat materialele necesare pentru construirea unui aparat de zbor, conform „Istoriei Aviației Române“.

Primul succes, după o intensă muncă, l-a constituit ridicarea de la sol a planorului proiectat şi construit după planurile proprii, pe islazul satului natal, în anul 1909.

Apoi, Aurel Vlaicu a plecat la București pentru a obține sprijinul statului român în vederea construirii unui avion. În octombrie 1909, el a prezentat în Parcul Carol din Capitală două machete de aeroplan, în fața unei comisii prezidate de ministrul Instrucțiunii Publice și Cultelor, matematicianul Spiru Haret. Guvernul român a aprobat, pe 2 noiembrie 1909, ca aeroplanul să fie construit la Arsenalul Armatei din București.

La 17 iunie 1910, avionul „Vlaicu Nr. 1 – model 1910“, a efectuat primul său zbor, ridicându-se la patru metri înălțime și parcurgând o distanță de 50 de metri, avându-l la comenzi chiar pe Aurel Vlaicu. Acest scurt zbor a fost primul pentru un avion utilizat de Armata Română și totodată primul pentru un avion proiectat și construit de un român în România. Pe 27 septembrie 1910 aeroplanul „Vlaicu Nr. 1“ a executat o misiune de legătură în timpul manevrelor militare din Oltenia, transmițând un mesaj adresat principelui Ferdinand, după ce parcursese în zbor traseul Slatina - Piatra-Olt. Astfel, armata țării noastre a devenit a doua din lume, după cea franceză, care folosea un avion în scopuri militare.

Aurel Vlaicu a fost și un talentat pilot, învățând singur să zboare pe aparatele de zbor concepute chiar de el, „Vlaicu I“ și „Vlaicu II“, construit în perioada decembrie 1910 - aprilie 1911, în atelierele Școlii superioare de arte și meserii din București, conform informațiilor Arhivelor Naționale.