Control judiciar pentru Victor Piţurcă. Fostul selecţioner, eliberat: Nu am nicio treabă cu această afacere

Control judiciar pentru Victor Piţurcă. Fostul selecţioner, eliberat: Nu am nicio treabă cu această afacere

Victor Piţurcă a părăsit arestul Poliţiei Capitalei după ce a expirat ordonanţa de reţinere. DNA nu a cerut arestarea şi l-a plasat pe fostul selecţioner sub control judiciar. Acesta a declarat că nu are nicio legătură cu afacerea investigată de procurori.

Victor Piţurcă susţine că nu are nicio legătură cu afacerea investigată de DNA. Foto: Mediafax

Victor Piţurcă susţine că nu are nicio legătură cu afacerea investigată de DNA. Foto: Mediafax

"O să aflaţi curând despre ce e vorba. Eu nu am nicio treabă cu această afacere", a declarat Victor Piţurcă, la ieşirea din arest.

Procurorii DNA au dispus plasarea lui sub control judiciar şi urmează să ia o decizie în cazul şefului Romarm, Gabriel Ţuţu . El a fost reținut pentru 24 de ore pentru abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, trafic de influenţă în formă continuată şi fals intelectual.

În cursul dimineţii de marţi, Alexandru Piţurcă, fiul fostului selecţioner al echipei naţionale de fotbal Victor Piţurcă, s-a prezentat, la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru a fi audiat de procurori.

Acuzațiile DNA

"Pe fondul pandemiei generate de virusul COVID – 19, în perioada 19 martie 2020 – 16 septembrie 2021, suspectul Țuțu Gabriel, în calitatea menționată mai sus, cu încălcarea dispozițiilor legale, ar fi încheiat cu o asociere de firme din care făcea parte și o societate controlată de cealaltă persoană cercetată în prezenta cauză (n.r. Victor Piţurcă), în condiții dezavantajoase pentru compania pe care o conducea, două contracte de achiziție publică (ce vizau cumpărarea a șapte utilaje neconforme de producere a măștilor de protecție). Prin demersurile menționate mai sus, CN Romarm SA a fost prejudiciată cu suma de 8.647.584 lei, reprezentând contravaloarea utilajelor menționate mai sus, valoarea materiei prime și ulterior contravaloarea unor piese și servicii conexe (în afara contractului)", a transmis DNA luni.

Totodată, procurorii spun că în intervalul martie -aprilie 2020, şeful Romarm ar fi cerut , printre altele, de la reprezentanții societăților implicate în achizițiile de mai sus introducerea într-un circuit comercial de livrare măști de protecție neconforme către Ministerul Apărării Naționale (MApN) a unui prieten de-al său, fără ca acesta să desfășoare activități comerciale reale auxiliare contractului de livrare produse de protecție și efectuarea unor plăți către acesta, (40% din cota de profit rezultată) sub aparența unui contract de consultanță.

"În schimbul acestor „servicii” suspectul Țuțu Gabriel ar fi lăsat să se creadă că are influență asupra funcționarilor din cadrul M.Ap.N. și că îi va determina pe aceștia să încredințeze direct și fără proceduri publice contractele de furnizare dar și să efectueze recepția fără problemă a produselor respective și să achite la timp facturile emise în acest sens. În contextul menționat mai sus, suspectul Țuțu Gabriel ar fi primit printr-un intermediar suma de 50.000 lei", mai spun anchetatorii.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!

5 VIDEO Imagini de la atacul Ucrainei în Rusia...