Contractul de finanţare pentru proiectul Magistralei 6 de metrou a fost semnat; valoarea, peste 6,3 miliarde de lei

Contractul de finanţare pentru proiectul Magistralei 6 de metrou a fost semnat; valoarea, peste 6,3 miliarde de lei

Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor şi Metrorex au semnat contractul de finanţare aferent proiectului "Legătura reţelei de metrou cu Aeroportul Henri Coandă - Otopeni (Magistrala 6 1 Mai - Otopeni)", în valoare de 6,334 miliarde de lei.

Potrivit unui comunicat al Metrorex, remis miercuri AGERPRES, proiectul Magistralei 6 va asigura legătura reţelei de metrou a municipiului Bucureşti cu Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Otopeni.

Magistrala 6 de metrou va avea un traseu de 14,2 kilometri şi va cuprinde 12 staţii. Obiectivul contractului de finanţare îl reprezintă acordarea finanţării nerambursabile de către AM POIM pentru implementarea proiectului, în conformitate cu legislaţia europeană şi naţională aplicabile acestuia.

Valoarea totală a contractului de finanţare este de circa 6,334 miliarde de lei, din care valoarea totală eligibilă este de 2,777 miliarde de lei. Finanţarea nerambursabilă este de 2,360 miliarde de lei, fiind acordată din Fondul de Coeziune prin Programul Operaţional Infrastructură Mare, valoare echivalentă cu 85% din valoarea totală eligibilă aprobată.

Conform contractului de finanţare, perioada de implementare a proiectului se finalizează la data de 15 noiembrie 2026.

Obiectivele specifice ce vor fi atinse prin punerea în funcţiune a Magistralei 6 de metrou sunt: facilitarea legăturii dintre Capitală şi Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Otopeni, dar şi extinderea reţelei existente de metrou prin intermediul unei linii de transport cu metroul ce va avea o lungime construită de 14,2 km şi un număr de 12 staţii; îmbunătăţirea confortului călătorilor şi a eficacităţii traficului prin asigurarea unui sistem de transport ce eficientizează durata de deplasare pe coridorul deservit.

"Prin atingerea acestor obiective specifice, proiectul contribuie implicit la realizarea următoarelor obiective generale: creşterea eficienţei transportului din punct de vedere al vitezei comerciale, prin economia de timp pe care o va asigura noul transport subteran; reducerea poluării (gaze de eşapament, zgomot, vibraţii) prin degrevarea transportului de suprafaţă atât public, cât şi privat cu implicaţii importante asupra îmbunătăţirii calităţii vieţii din punct de vedere al condiţiilor de mediu; creşterea atractivităţii transportului cu metroul, comparativ cu transportul rutier, în consecinţă, reducerea numărului de accidente, reducerea degradării drumurilor, realizarea de economii de carburanţi şi întreţinere, reducerea timpului de deplasare etc.", se arată în comunicatul Metrorex.

Proiectul este cofinanţat din Fondul de Coeziune, prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020. AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…