Continuarea consolidării relației cu R. Moldova și extinderea rețelei consulare - priorități ale MAE în 2016
Continuarea procesului de consolidare durabilă a relației cu Republica Moldova, îmbunătățirea executării hotărârilor CEDO, pregătirea exercitării de către România a președinției Consiliului UE în semestrul al II-lea al anului 2019 și extinderea rețelei consulare se numără printre obiectivele strategice din acest an ale Ministerului Afacerilor Externe.
Potrivit documentului publicat vineri pe site-ul Guvernului, MAE mai are ca priorități relansarea diplomației economice prin restructurarea în cadrul ministerului a Departamentului de Diplomație Economică, continuarea complexului de reformă consulară, acțiuni diplomatice pentru consolidarea Securității Naționale, asigurarea îndeplinirii responsabilităților în structuri internaționale, întărirea cooperării pentru dezvoltarea și a asistenței umanitare cu vecinătatea estică (mai ales Republica Moldova), Balcanii de Vest și Bazinul Mediteranean, Orientul Mijlociu, creșterea prezenței țării noastre de sprijinire, atât în plan bilateral, cât și prin proiecte cu vocație europeană și regională, în Balcanii de Vest, în vecinătatea estică și în bazinul Dunării, consolidarea mecanismelor de promovare a obiectivelor strategice ale României pe domenii sectoriale în cadrul Politicii Europene de Vecinătate și promovarea activității țării noastre în prevenirea, gestionarea și soluționarea conflictelor.
Astfel, MAE are în vedere extinderea rețelei consulare prin înființarea de noi birouri consulare la Bari, Manchester, Stuttgart și Solotvino și noi oficii în Spania și crearea unui mecanism inter-instituțional pentru analiza și proiectarea măsurilor necesare executării hotărârilor CEDO în cauze împotriva României.
Ministerul vizează operaționalizarea Comitetului Executiv pentru pregătirea Președinției României a Consiliului UE, condus de primul ministru și lansarea demersurilor pentru stabilirea proiecției bugetare pentru pregătirea acestei președinții.
De asemenea, MAE are în vedere desemnarea comisarului general și operaționalizarea echipei de proiect pentru participarea României la Expo Astana 2017.
Un alt obiectiv strategic al MAE este adoptarea Legii privind cooperarea internațională pentru dezvoltare și asistență umanitară.
Guvernul a dat publicității, vineri, prioritățile strategice și planurile de acțiuni sectoriale pentru fiecare minister în 2016.
AGERPRES