Odată cu retragerea mercenarilor dinspre Moscova după doar 24 de ore de la apelul la rebeliune al șefului Wagner, Evgheni Prigojin, acesta pare la o primă vedere perdantul conflictului deschis, mai ales că Rusia îl trimite acum în Belarus pentru a renunța la dosarul deschis împotriva sa. Imaginea președintele Vladimir Putin de om atotputernic s-a zguduit și ea un pic, dar deocamdată a supraviețuit. Ministrul apărării al Federației Ruse, Serghei Șoigu, al cărui cap îl cerea de fapt Prigojin, a rămas și el la conducerea ministerului. Așadar, care este marele perdant al acestei revolte armate? O analiză AFP încearcă să răspundă la această întrebare.

Au stat la pieptul gol împreună în îndepărtata Siberia, au fost la pescuit împreună și au jucat în aceeași echipă de hochei pe gheață.

Ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, a fost văzut de mult timp nu doar ca un aliat politic al președintelui Vladimir Putin, ci și ca unul dintre puținii prieteni ai șefului de la Kremlin din elita rusă.

Dar această prietenie idilică (bromance) între cei doi trece acum prin cel mai mare test, după revolta armată condusă de șeful grupului Wagner, Evgheni Prigojin, care a criticat în repetate rânduri Ministerul Apărării pentru modul în acre a gestionat invazia Ucrainei.

Impetuosul Prigojin a acuzat vineri armata rusă că a bombardat bazele grupului său Wagner la cererea ministrului Apărării, Serghei Şoigu, pe care a jurat să-l „oprească” cu forța militară.

Marele câștigător și marele perdant al rebeliunii de o zi

AFP notează că Putin pare să fi supraviețuit deocamdată revoltei după o mediere surpriză condusă de președintele Belarusului, Aleksandr Lukașenko . Dar poziția lui Șoigu rămâne profund precară din cauza severității fără precedent a atacurilor lui Prigojin împotriva lui și a ministerului său.

Prigojin a reușit să captureze cartierul general de comandă de sud al armatei ruse din Rostov-pe-Don, centrul nervos al invaziei Ucrainei, și l-a acuzat pe Șoigu că a fugit „ca un laș” și a jurat că „va fi oprit”.

Ministrul apărării nu se vedea nicăieri la momentul respectiv și a dispărut, deocamdată, complet din vizorul publicului.

Șeful Wagner îi acuzase anterior pe Șoigu și pe generalul de top al Rusiei, Valeri Gherasimov, că sunt responsabili pentru moartea a „zeci de mii de ruși” în conflictul din Ucraina și pentru „predarea teritoriului în fața inamicului”.

Așadar, „marele câștigător al nopții a fost Lukașenko”, a declarat Arnaud Dubien, directorul think tank-ului Franco-Russian Observatory. „Marele învins a fost Șoigu”.

Mărirea și decăderea lui Șoigu

Chiar înainte de izbucnirea revoltei vineri seara, Șoigu a fost supus unei presiuni imense din cauza atacurilor lui Prigojin și a eșecului forțelor armate ruse de a face progrese.

Pe 12 iunie, un videoclip a fost distribuit pe scară largă: Putin și Șoigu asistând la o înmânare de medalii într-un spital militar, unde președintele rus a fost arătat întorcându-i spatele ministrului apărării cu aparent dispreț.

Șoigu a avut o carieră de o longevitate politică de neegalat în Rusia post-sovietică, iar prezența sa în centrul puterii de la Moscova o precede pe cea a lui Putin însuși.

Originar din regiunea Tuva din sudul Siberiei, Șoigu este printre puținii ruși neetnici care au ocupat un post de vârf în guvern după prăbușirea URSS.

Și-a început ascensiunea în 1994, când a fost numit ministru al situațiilor de urgență în primii ani ai președinției lui Boris Elțin.

Șoigu a devenit o prezență familiară și de neclintit pentru ruși, precum și unul dintre cei mai populari politicieni ai țării, în timp ce alerga prin țară pentru a face față dezastrelor, de la prăbușiri de avion la cutremure.

A ocupat această funcție până în 2012, când a fost numit guvernator al regiunii Moscovei, înainte de a fi numit rapid ministru al Apărării de către Putin în același an, după ce un scandal de corupție l-a doborât pe predecesorul său Anatoli Serdiukov.

El a fost numit imediat general, deși nu avea experiență militară la nivel înalt, dar a supravegheat cu succes operațiuni, inclusiv intervenția din 2015 în Siria, care l-a menținut la putere pe aliatul Moscovei, Bashar al-Assad.

Pentru cea de-a 65-a aniversare, Putin a avut un cadou special pentru prietenul său, una dintre cele mai înalte distincții ale Rusiei, a fost decorat cu medalia „Pentru Meritul Patriei”, pe care să o adauge la un cufăr deja plin cu decorații.

Dar invazia mult mai puțin reușită a Ucrainei – deși Kremlinul a sperat că tancurile rusești vor ajunge la Kiev - a ridicat în mod persistent întrebări cu privire la viitorul său.

„Prigojin a vrut să transmită mesajul că Șoigu și Gherasimov trebuie concediați pentru că sunt incompetenți și este nevoie de o schimbare de strategie”, a declarat Pierre Razoux, director academic al Fundației Mediteraneene de Studii Strategice (FMES) din Franța.

Nu mai există expresii de prietenie macho sau imagini ca în 2017 cu cei doi bărbați cu cămășile descheiate, bronzându-și pieptul lângă un râu din Siberia.

În schimb, Șoigu a fost redus la întâlniri în care îi raportează lui Putin sau pur și simplu o discuție prin video link între el și Putin.

Prigojin a vizat, de asemenea, familia lui Șoigu, în special soțul fiicei sale Ksenia, Alexey Stoliarov, un blogger de fitness care s-a ferit de război și a fost acuzat de presa de opoziție că a apreciat o postare care se opunea invaziei.

Canalele de Telegram în limba rusă s-au umplut cu speculații cu privire la cine i-ar putea succeda lui Șoigu, iar guvernatorul regiunii Tula Alexei Diumin, care a ocupat posturi de top în armată și securitate prezidențială, este considerat favorit.

„Grupul lui Șoigu este pe punctul de a se prăbuși, iar Serghei Kuzhugetovich însuși este în dizgrație și, cel mai probabil, va demisiona”, a declarat postul de telegram Preemnik.

Distribuie Distribuie Comentarii