Continental investeşte într-un sistem de reducere a percepţiei mirosului la fabrica din Timişoara

Continental investeşte într-un sistem de reducere a percepţiei mirosului la fabrica din Timişoara

Grupul german Continental va investi 9,5 milioane euro într-o soluţie tehnică de reducere a percepţiei mirosului la fabrica de anvelope din Timişoara, proiectul urmând să fie realizat până la finele anului viitor.

Continental investeşte într-un sistem de reducere a percepţiei mirosului la fabrica din Timişoara (Imagine: Valentina Sarosi / Mediafax Foto)

Investiţia face parte din strategia de responsabilitate socială pe termen lung a companiei, iar testarea echipamentului a început în noiembrie 2013.

Principiul de operare al soluţiei tehnice constă într-un curent alternativ, generând un câmp de plasmă, care descompune oxigenul şi apa din aer în radicali de oxigen (oxigen activ). Aceasta creează o reacţie de oxidare la contactul cu aerul din procesul de producţie a anvelopelor care neutralizează moleculele de miros rezultate, arată compania, într-un comunicat.

În plus, va instala şi un echipament care va distruge compuşii organici volatili apăruţi în procesul de producţie prin oxidarea acestora la temperatură înaltă.

În peste 13 ani de operaţiuni în România, Continental Anvelope Timişoara a investit peste 340 milioane de euro şi a creat peste 2.100 de locuri de muncă.

Investiţiile au fost direcţionate către tehnologie de ultimă generaţie, programe de protecţie a mediului şi proiecte de responsabilitate socială.

Grupul german deţine în România şapte unităţi de producţie, trei centre de cercetare-dezvoltare şi unul de distribuţie, fiind totodată parte a unui joint-venture.

Cu o cifră de afaceri de aproximativ 33,3 miliarde de euro în anul 2013, Continental este unul dintre cei mai importanţi furnizori pentru industria auto la nivel mondial.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 „Curând începe un nou război uriaș”. Anunțul îngrijorător al comandantului român care a pătruns pe teritoriul Rusiei înaintea ucrainenilor

2 VIDEO Hopaaa, ce avem noi aici?

3 „Multe dintre ele sunt femei de afaceri, au business-uri și funcții importante” / Prostituatele românce dintr-o mare capitală europeană, filmate de un v…

4 „Mergeți la pensie și nu mai încercați să păcăliți electoratul!” / O fostă consilieră devoalează jocurile lui Băsescu

5 Ciudată poveste...