Contestație la CCR privind proiectul de lege referitor la interzicerea fumatului, inițiată de 33 de senatori
Senatori din mai multe grupuri parlamentare au inițiat, luni, o contestație la CCR la proiectul de lege care prevede interzicerea fumatului în spațiile publice închise, a declarat pentru AGERPRES senatorul independent Alfred Laurențiu Mihai.
"Am contestat legea care se află la promulgare acum la domnul președinte Iohannis privind interzicerea fumatului în spațiile publice închise. Legea are multe probleme de neconstituționalitate în exprimare. Se înțelege că inclusiv în spații colective private, de exemplu la dumneavoastră acasă, nu puteți fuma, ceea ce nu este constituțional", a afirmat Alfred Laurențiu Mihai.
Senatorul a adăugat că, în opinia parlamentarilor care au depus contestația, legea în forma în care a fost adoptată separă fumătorii în două categorii: cei care pot fuma în aeroporturi sau cei care sunt în închisori de maximă siguranță și ceilalți fumători care nu au voie.
"Bineînțeles că nu au voie decât dacă sunt în situația cu pricina, adică ori se află în închisoare și numai acolo pot fuma într-un spațiu public închis sau în aeroporturi, în spații special amenajate, ceea ce nu este constituțional. Practic, este o discriminare, între fumători vorbesc. Dacă nu s-ar putea fuma nicăieri într-un spațiu public închis ar fi corect. Dacă legea ar trece în această formă și ar fi votată în Parlament cu unanimitate nu ar fi nicio problemă. Plus că trebuie văzute foarte bine părțile de constituționalitate care noi credem că au fost încălcate. Noi nu putem să spunem sută la sută dacă avem dreptate sau nu decât după ce Curtea va da un verdict", a explicat Alfred Laurențiu Mihai.
Senatorul a precizat că demersul către CCR este susținut de alți 32 de senatori. "Nu este inițiată doar de mine, este inițiată împreună cu colegii mei, suntem 33 de senatori care am semnat această contestație la Curtea Constituțională. Au semnat 33 de colegi, nu pot să vă spun acum nume, dar pot să vă spun sigur că sunt de la mai multe grupuri parlamentare. De exemplu, doamna Anghel (Cristiana Anghel — n.r.) a fost cu mine, a semnat și dânsa. Au fost și de la Cameră care au susținut, domnul Fenechiu (Daniel Fenechiu — n.r.) alături de care am formulat contestația. Nu a semnat-o pentru că e de la Cameră și noi am depus-o de la Senat, secretariatul general al Senatului", a completat el.
Alfred Laurențiu Mihai a afirmat că demersul la CCR nu este împotriva unei legi antifumat, dar trebuie ca un astfel de act normativ să respecte prevederile constituționale.
"Este corect să avem o lege antifumat care să respecte normativele, directivele europene, este corect să protejăm nefumătorii, să nu se fumeze în preajma copiilor. Sunt de acord cu toate aceste lucruri, dar nu sunt de acord să trecem de dragul de a trece o lege nefiind constituțională", a susținut senatorul.
Proiectul de lege care prevede interzicerea fumatului în spațiile publice închise, spațiile închise de la locul de muncă, la locurile de joacă pentru copii, în unitățile sanitare, de învățământ, precum și cele destinate protecției și asistenței copilului a fost adoptat pe 15 decembrie de plenul Camerei Deputaților, Cameră decizională în acest caz. Actul normativ a fost aprobat cu 164 de voturi "pentru", 20 "împotrivă" și 26 de abțineri.
AGERPRES