Contestația lui Călin Georgescu privind anularea alegerilor, la Curtea de Apel București
Curtea de Apel București va judeca luni, 30 decembrie, de la ora 14.00, contestaţia lui Călin Georgescu privind decizia Biroului Electoral Central de repetare a alegerilor prezidențiale.
FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
Înalta Curte de Casație și Justiție a decis pe 16 decembrie să decline soluționarea către Curtea de Apel București (CAB). Conform portalului instanţelor de judecată, ora estimată pentru începerea şedinţei de judecată este 14.00. Pe 24 decembrie, CAB a preschimbat termenul de judecată din data 13.01.2025 ora 11.00 la data de 30.12.2024, ora 14.00.
Controversatul candidat independent a cerut anularea deciziei Biroului Electoral Central (BEC) de reluare a alegerilor prezidențiale. Călin Georgescu și-a anunțat intenția de a contesta la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie decizia BEC de reluare a alegerilor prezidenţiale chiar din 6 decembrie, după ce hotărârea CCR a venit în timp ce românii din diaspora votau.
Decizia BEC a fost luată după ce CCR a anulat alegerilor prezidențiale, pe baza rapoartelor desecretizate ale serviciilor de informatii.
Printre cei daţi în judecată de Călin Georgescu se numără BEC, Guvernul României, Curtea Constituţională, preşedintele Klaus Iohannis, Ministerul Apărării Naţionale ş.a. Iată lista părţilor implicate în dosar, potrivit portalului justiţiei:
BIROUL ELECTORAL CENTRAL - Intimat
COALIŢIA PENTRU APĂRAREA STATULUI DE DREPT - Contestator
GEORGESCU CĂLIN - Contestator
MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE - Intimat
STATUL MAJOR AL APĂRĂRII ŞI ŞEFUL STATULUI MAJOR AL APĂRĂRII - Intimat
GUVERNUL ROMÂNIEI PRIN PRIM-MINISTRU - Intimat
PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE - Intimat
CURTEA CONSTTUŢIONALĂ A ROMÂNIEI - Intimat
SERVICIUL ROMÂN DE INFORMAŢII - Intimat
PREŞEDINTELE ROMÂNIEI-KLAUS IOHANNIS - Intimat
LASCONI ELENA-VALERICA - Intimat
Ghica Ionuţ Adrian - Petent
Kovacs Denes - Petent
LASCONI ELENA-VASILIICA – Intimat.
Tot luni, pe 16 decembrie, ÎCCJ a respins excepţia necompetenţei generale a instanţelor judecătoreşti invocată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi intimaţii Serviciul Român de Informaţii şi Statul Major al Apărării prin Şeful Statului Major al Apărării, ca nefondată. Instanța a admis excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Prin urmare, cauza a fost declinată către Curtea de Apel Bucureşti.
Potrivit discuțiilor din noua coaliție de guvernare, alegerile prezidențiale vor fi relate în 2025, urmând un tur I pe 23 martie și organizarea turului II pe 6 aprilie.
Sursa: adevarul.ro