Contactele SUA cu Venezuela vizează ''îndepărtarea'' lui Maduro (Casa Albă)
Contactele "la nivel foarte înalt" între SUA şi Venezuela, evocate de Donald Trump, vizează de fapt "îndepărtarea" lui Nicolas Maduro, căruia Washingtonul nu îi mai recunoaşte legitimitatea, a asigurat miercuri Casa Albă, potrivit France Presse.
"Aşa cum preşedintele (american) a spus în mai multe rânduri cu scopul de a pune capăt furtului de resurse ale poporului venezuelean şi represiunii persistente, Maduro trebuie să plece", a comunicat consilierul american pentru securitate naţională John Bolton într-o postare pe Twitter.
"Cei pe care noi îi contactăm în spatele lui Maduro nu vorbesc decât despre plecarea sa şi despre alegeri libere", a adăugat Bolton, un consilier apropiat al lui Donald Trump, lăsând să se înţeleagă că singurele schimburi de opinii au loc cu membri ai taberei liderului socialist dispuşi să contribuie la căderea sa.
Preşedintele SUA declarase marţi că Washingtonul vorbeşte "cu mai mulţi reprezentanţi ai Venezuelei". "Noi ajutăm Venezuela cât mai bine putem", a spus el.
"Nu vreau să spun cu cine, dar noi discutăm la un nivel foarte înalt", a adăugat Donald Trump.
"Confirm că există de câteva luni contacte între înalţi funcţionari ai guvernului SUA, Donald Trump, şi ai guvernului bolivarian pe care îl prezidez", a răspuns Nicolas Maduro la radio şi la televiziune. Ca pentru a tăia din scurt ideea că aceste contacte au loc cu membri ai anturajului său fără a le fi dat aprobarea, el a insistat asupra faptului că aceştia au primit "autorizaţia sa expresă" pentru aceasta.
Din ianuarie, SUA îl recunosc pe opozantul Juan Guaido ca preşedinte interimar al acestei ţări sud-americane aflată în criză şi nu au încetat să-şi întărească sancţiunile şi presiunea diplomatică pentru a-l determina pe Nicolas Maduro să se retragă. Dar ceea ce ei sperau a fi o campanie fulger s-a împotmolit şi, după şapte luni, liderul socialist este în continuare la putere, în pofida sprijinului adus de peste 50 de ţări lui Juan Guaido. AGERPRES