Consumul final de energie electrică, în scădere cu 2,9% în primele două luni (INS)
Producţia internă de energie a scăzut, în primele două luni ale anului în curs, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2020, cu 266.400 tone echivalent petrol (tep), până la 3,063 milioane tep, în timp ce consumul final de energie electrică a fost cu 2,9% mai mic, raportat la perioada de referinţă, arată datele publicate, marţi, de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Statistica oficială arată că, în perioada 1 ianuarie - 28 februarie 2021, resursele de energie primară au scăzut cu 8,4%, iar cele de energie electrică s-au diminuat cu 2%, în comparaţie cu primele două luni ale anului anterior. Astfel, principalele resurse de energie primară au totalizat 5,321 milioane tep, în scădere cu 487.700 tone de la an la an.
Potrivit sursei citate, în perioada analizată, resursele de energie electrică au fost de 11,546 miliarde kWh, în scădere cu 230,1 milioane kWh.
Producţia din termocentrale a fost de 4,051 miliarde kWh, în scădere cu 9,1%, iar producţia din hidrocentrale a fost de 2,698 miliarde kWh, în creştere cu 25,1%, în timp ce din centralele nuclearo-electrice s-au raportat 1,852 miliarde kWh, în scădere -9%.
De asemenea, producţia din centralele electrice eoliene, în perioada ianuarie - februarie 2021, a fost de 1,546 miliarde kWh, în creştere cu 89,2 milioane kWh faţă de perioada corespunzătoare a anului precedent, iar energia solară produsă în instalaţii fotovoltaice s-a situat la 149,2 milioane kWh, în scădere cu 36 milioane kWh, la nivel comparativ.
Conform datelor INS, consumul final de energie electrică a fost de 9,262 miliarde kWh, cu 2,9% mai mic faţă de perioada ianuarie - februarie 2020. În acelaşi timp, iluminatul public a înregistrat o scădere cu 11,8%, iar consumul populaţiei a crescut cu 13,1%.
Totodată, exportul de energie electrică s-a ridicat la 1,096 miliarde kWh, în creştere cu 86,7 milioane kWh, în timp ce consumul propriu tehnologic în reţele şi staţii a fost de 1,186 miliarde kWh, mai puţin cu 38,5 milioane kWh, comparativ cu primele două luni din 2020. AGERPRES