Consumul de ştiri digitale: utilizatorul a preluat controlul. Problema e ce face cu el

Pe lângă Facebook, la nivel global – şi nu neapărat în România – alte reţele pe care vine la tine informaţia sunt Twitter, Instagram şi Snapchat.

Lucrurile astea par că ar putea interesa numai profesioniştii. Noi am citit însă studiul Reuters aşa încât să-ţi faci o imagine despre tine însuţi, în funcţie de ce şi cum consumi. Fiindcă, într-un fel sau altul, eşti ceea ce citeşti. Vezi mai jos câteva constatări şi interpretările noastre.

L-ai lăsat baltă de televizor pentru mobil, la capitolul ştiri, dacă ai între 18 şi 24 de ani. Pentru prima oară în istoria studiilor Reuters, mai mulţi tineri din acest segment de vârstă (28%) spun că îşi iau ştirile de pe reţele decât de la TV (24%).

În România, e firesc să fie aşa inclusiv fiindcă toate televiziunile care se laudă că se ocupă cu ştiri sunt afiliate politic, cel mult cu excepţia Digi24. Partea bună, pentru tine, e că pe Facebook vine la tine numai ceea ce prietenii au selectat ca relevant, deci sumarul la origine tendenţios e filtrat. Partea proastă e că au apărut îngrijorări – nu în studiul Reuters – cu privire la faptul că utilizatorul cutare şi comunitatea lui de prieteni ar putea crea un fel de bulă în care consensul duce la a citi fix ce le convine, neglijând astfel evenimente care le strică feng shui-ul politic sau de altă natură. Comunităţile de fani de pe pagina fiecărui politician, atâţia câţi mai sunt pe bune, sunt un exemplu concludent.

Îţi place să citeşti din ce în ce mai mult pe mobil decât pe tabletă sau calculator. Laptopul ca sculă de consum de informaţie e în scădere, tableta nu mai pare visul de acum câţiva ani: s-a oprit la 23% din totalul userilor pentru ştiri, faţă de 53% care se uită pe smartphone. Alţi specialişti, nu cei de la Reuters, spun că tableta e scoasă din pâine de aşa-numitele phableturi (phone + tablet), mobilele cu ecran mai mare decât acum câţiva ani.

Partea proastă e că o să cheltuieşti mai mult pe următorul smartphone mai mare, dar partea bună e că n-o să mai dai banii şi pe tabletă.

Nu ştii exact ce citeşti, pentru că în ţări ca UK sau Canada mai puţin de jumătate din consumatorii de ştiri pe reţele remarcă sursa ştirii, adică publicaţia în care a apărut iniţial. În Japonia sau Coreea de Sud, publicaţia de origine e remarcată doar într-un sfert din cazuri. Există şi alte studii, făcute de Pew Internet Project, care spun că primul motiv pentru care o ştire e remarcată e că utilizatorul o găseşte interesantă. Credibilitatea sursei contează de-abia pe la coadă.
Acestea fiind zise, e bine, pentru tine, că îţi păstrezi mintea deschisă faţă de canale media noi, cât timp instituţiile cu tradiţie se osifică sau, la noi, se defectează. Rău e că o să ai tendinţa să remarci tot ce e inedit, şi uite-aşa încep să se vadă în online site-uri ca Expunere, Naţionalişti, Comisarul şi altele.

Şi totuşi, nu prea ai încredere în ce citeşti. Majoritatea ştirilor de pe reţele vin de pe bloguri sau din postările private ale unor jurnalişti. Şi totuşi, încrederea în cetăţenii ăştia e mai mică decât cea în organizaţiile de ştiri. Partea proastă e că tu rămâi în mediul în care oricine poate spune, până la proba contrarie, orice. Iar proba contrarie apare destul de rar. Va trebui să capeţi aptitudini de ceea ce în româneşte se cheamă competenţă media - şi în engleză, media literacy. Odată ce marile instituţii ale jurnalismului au pierdut poziţia privilegiată, de autoritate absolută, pe care o aveau, va trebui să înveţi să verifici şi să interpretezi singur unele lucruri.

Viralizarea aduce trafic, dar nu şi autoritate. Există prăvălii de ştiri ca Buzzfeed, care şi-au construit viitorul în jurul viralizării ştirilor, adică a ceea ce studiul Reuters numeşte platforme distribuite, ca Facebook. Lucrurile de felul ăsta au succes ca „reach”, deci din punct de vedere cantitativ, dar sunt de regulă percepute ca „sursă secundară”, de ştiri mai uşurele.
Partea proastă, pentru tine, e că de-aici reiese că citeşti mai mult ştiri uşurele. Partea bună e că ştirile care ţi se vindeau drept serioase erau în mare măsură zgomot de fond, lucruri care sună pompos dar nu îţi influenţează viaţa, deci – de ce nu te-ai distra?

Vrei să citeşti pe gratis. În funcţie de ţară, procentul celor care s-ar abona la surse serioase contra cost tinde cel mult către 20%. Pe Netul de limbă engleză procentul e doar de 9%, iar studiul Reuters pune treaba asta pe seama competiţiei. Partea proastă e că, dacă nu mai dai bani pe ele cum dădeau părinţii tăi pe ziare, site-urile o să-şi găsească alte surse de venit, ceea ce înseamnă că îţi vor livra diferite forme de spanac, de la chestii care-ţi fură click-ul la publicitate mascată. Partea bună nu ştim care e, cu excepţia faptului că economiseşti câţiva euro. Poate, faptul că presa aşa cum e oricum nu prea merită bani.

Video e la putere? Da şi nu, fiindcă cei care preferă textul sunt 78%. 41% dintre aceştia spun, la rândul lor, că e „mai rapid şi mai convenabil”. Şi totuşi, consumul de video creşte exponenţial. Oare de ce? Probabil, deoarece conţinutul video se referă la altceva decât ştiri.

În toată povestea asta nu există vreo parte proastă. Cea bună e că ai rămas fidel textului, fie el şi câteva rânduri pe Facebook, fiindcă textul e în sine un efort de abstractizare şi raţionalizare, care elimină ceva din subiectivitatea şi emoţia imaginii.