Consumul de electricitate atinge un nou record pentru perioada de vară

Consumul de electricitate atinge un nou record pentru perioada de vară

Consumul naţional de electricitate a atins, miercuri, un nou maxim pentru perioada de vară, depăşind valorile-record înregistrate vinerea trecută, potrivit unui comunicat al Transelectrica, remis, joi, AGERPRES.

Astfel, pe fondul condiţiilor meteo caniculare, consumul mediu de miercuri a fost de 7.430 MW, cu 132 de MW mai mare decât cel înregistrat vinerea trecută.

Cea mai mare cotaţie a fost în intervalul orar 13:00-14:00, când s-a atins valoarea instantanee maximă de 8.656 MW (ora 13:38), cu 222 MW mai mult decât în data de 25 iunie.

Consumul înregistrat miercuri, 30 iunie 2021, a fost acoperit din producţia de energie electrică internă, în acelaşi timp înregistrându-se şi un sold mediu de export de 38 MW. AGERPRES/(Autor: Florentina Cernat, editor: Mariana Nica, editor online: Ada Vîlceanu)


populare
astăzi

1 Asta, pe care a făcut-o celebră canapeaua lui Căcărău, a ajuns să câștige 10.000 de euro pe lună din sinecuri la statul român

2 ALERTĂ Institutul Robert Lansing: Rețeaua Georgescu. Serviciile secrete militare ruse, în spatele tentativei de lovitură de stat din România

3 Potra nu vorbea în van când cerea „armatei” sale să iasă din casă! Tocmai au fost devoalate câteva sute de nume

4 Oana Zăvoranu o atacă la „supt” pe Dana Budeanu / Disputa politică s-a mutat în budoar?

5 Ponta, tot la „brațeta” lui Ghiță ai rămas? Câți „arginți” l-o fi costat poza asta?