Consumul de droguri a explodat în România. Spre ce stupefiante migrează tinerii şi ce pot face autorităţile

Consumul de droguri a explodat în România. Spre ce stupefiante migrează tinerii şi ce pot face autorităţile

Peste 20% dintre tinerii români au consumat cel puţin o dată în viaţă canabis, arată cel mai recent sondaj realizat de Agenţia Naţională Antidrog (ANA). Consumatori există pentru cocaină, ciuperci halucinogene şi chiar „drogul-violului” Acelaşi raport mai arată că faţă de 2019, consumul de droguri aproape s-a dublat, iar experţii avansează cifre şi mai îngrijorătoare în această privinţă, atrăgând atenţia că este subraportat numărul consumatorilor.

Studiu ANA şi-a propus să exploreze această problematică în rândul populaţiei tinere din România, cu vârsta cuprinsă între 15-34 de ani, care frecventează „mediile recreaţionale”, adică care merg la festivaluri, concerte, cluburi etc. Colectarea datelor a avut loc în perioada septembrie-noiembrie 2021, iar analiza şi interpretarea acestora s-au realizat în anul 2022. Colectarea datelor s-a realizat „face to face” prin completarea unui chestionar în rândul participanţilor la festivaluri, dar şi prin auto-completarea chestionarului postat în mediul online. În total, la întrebări au răspuns peste 2.100 de tineri.

Din sondaj, specialiştii ANA au aflat că 20,3% dintre tinerii de la noi au consumat cel puţin o dată în viaţă canabis. În plus, 12% declară că în ultimul an şi-au administrat cel puţin un drog ilegal, peste 11% că au consumat marijuana, aproape 3% Ecstasy şi peste 2% cocaină. Într-un procent mai mic, de sub 1%, se consumă şi GHB, adică „drogul-violului”.

Românii spun că aleg să consume droguri ca să se relaxeze sau din curiozitate, iar când vine vorba despre felul în care ajung să aibă acces la substanţele interzise, aceştia declară că le primesc cadou, sau le iau de la prieteni ori cunoştinţe.

Situaţia este mult mai grea decât se crede

Mihai Copăceanu, care este psiholog clinician şi specialist în adicţii, susţine că sondajul realizat de ANA nu arată, cel mai probabil, realitatea, pentru că nu toţi tinerii au fost sinceri când au răspuns la sondajul realizat de Agenţia Naţională Antidrog. „Dacă mulţi ani am perceput consumul de droguri ca fiind caracteristic unei minorităţi socio-culturale şi în mod excepţional, astăzi avem modificari substanţiale la mai multe niveluri. Drogurile nu mai sunt niste substanţe interzise la care apelează unii tineri influenţaţi de un anturaj negativ, drogurile devin un interes pentru cel puţin 1/3 adolescenţi. Dacă înainte le era teamă să consume şi cu greu făceu rost, astăzi sunt entuziasmaţi să consume cât mai mult, cât mai variat şi putem procura cu multă, prea multă uşurinţă, astfel de substanţe în orice zonă din România. Ar trebui să înţelegem modificările la nivelul gândirii şi comportamentului tinerilor. Aşa se explică dublarea consumului conform ultimului raport. De cele mai multe ori, cifrele sunt estimative şi mult subraportate. În studiul meu am descoperit procentaje mult mai mari: 43% dintre tineri au primit gratuit droguri cel puţin o dată. Se modifică motivele, interesul, contextul şi nevoile. Vorbim de un alt profil psihologic al consumatorului. De aceea avem noi tipuri de substanţe consumate, nu doar ocazional, ci constant. Marijuana nu mai este cool, e banală chiar, se doresc cocaină, amfetamine, Ecstasy sau ciuperci halucinogene. Creşte consumul de substanţe multiple la aceeaşi ocazie şi în combinaţie cu alcool”, susţine Mihai Copăceanu.

Psihologul mai susţine că acum avem în faţă un mare risc şi a explicat cum putem combate, cât de cât, fenomenul. „Devine un mod de viaţă. Aproape nu există formă de socializare la tineri fără consum. Ce putem face? Să ne educăm copiii, să înţelegem că unii dintre ei, în ciuda oricăror campanii publice antidrog, tot vor consuma şi să adoptăm servicii de timp harm-reduction. Să reducem cât mai mult efectele negative ale consumului”, a precizat Mihai Copăceanu.

Mai mulţi poliţişti la festivaluri

Conform datelor oficiale, în 2021, în legătură cu drogurile au fost deschise peste 7.000 de dosare penale. În acelaşi timp, s-au destructurat 52 de grupări infracţionale şi 2,8 tone de droguri au fost confiscate. Cu toate astea, ministrul de Interne, Lucian Bode, a declarat după tragedia de la SAGA, când un tânăr a decedat după ce şi-a administrat droguri, că „suntem conştienţi că nu am făcut destul, pentru că vorbim de un flagel, vorbim că, din consumatori ocazionali, foarte mulţi devin dependenţi.(...) Am cifre ce s-a întâmplat la Untold, Electric Castle, festivalurile de pe litoral, de la Mamaia, de la Vama Veche. Am cifrele de anul trecut. Cu siguranţă vom spori aceste efective (de poliţişti prezenţi la evenimente - n.red.) în acest an”, a subliniat Lucian Bode

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…