Consumatorii casnici vor plăti electricitatea consumată în luna ianuarie la preţ de serviciu universal

Consumatorii casnici vor plăti electricitatea consumată în luna ianuarie la preţ de serviciu universal

Consumatorii casnici vor plăti preţul de serviciu universal pentru electricitatea consumată în luna ianuarie, urmând ca factura să fie regularizată ulterior de furnizorul fiecăruia, au declarat, miercuri, pentru AGERPRES, surse din sectorul energetic.

Aceasta deoarece ordinul ANRE nr. 5/2021, care prevede că energia va fi facturată la cea mai mică ofertă a furnizorului din zona respectivă, a intrat în vigoare după perioada în care s-au emis cele mai multe facturi pe ianuarie.

Informaţia a fost confirmată, pentru AGERPRES, de reprezentanţii ANRE.

"Acest lucru este valabil doar pentru facturile emise înainte de 20 ianuarie şi este posibil să se regularizeze în februarie. Toate facturile emise după ordinul 5, adică după 20 ianuarie, trebuie emise cu discountul la care s-au angajat furnizorii", au spus responsabilii ANRE.

Potrivit acestora, facturile următoare vor conţine preţul de serviciu universal şi discountul oferit de fiecare furnizor.

"Acest discount va trebui evidenţiat separat în factură, va trebui trecut într-o linie sau rubrică diferită", au subliniat reprezentanţii reglementatorului.

De asemenea, Silvia Vlăsceanu, directorul general al Federaţiei Asociaţiei Companiilor de Utilităţi din Energie (ACUE) a arătat, pentru AGERPRES, că nu toate facturile se emit într-o singură zi, când ai milioane de clienţi, iar cele trimise până în 20 ianuarie conţin o parte din consumul pe decembrie, la preţ reglementat, şi o parte din consumul pe ianuarie, la preţ de serviciu universal.

"Discountul este posibil să apară în următoarea factură, în funcţie de sistemul informatic al fiecărui furnizor, iar factura pe ianuarie va fi regularizată", a explicat reprezentanta companiilor de energie.

Ea a precizat, de asemenea, că şi următoarele facturi vor fi emise la preţ de serviciu universal, cu un discount care va fi evidenţiat separat în factură, în funcţie de ofertele fiecărui furnizor în parte.

La rândul lor, reprezentanţii CEZ, unul dintre furnizorii clienţilor casnici, a transmis, la solicitarea AGERPRES: "Până la intrarea în vigoare a Ordinului ANRE 5/2021 au fost emise facturi conform tarifului de SU (serviciu universal - n.r.) casnic aplicabil. Toate facturile emise în perioada 01.01.2021 - 19.01.2021 pentru clienţii cu contracte reglementate valabile la data intrării în vigoare a Ordinului ANRE 5/2021 sunt în curs de recalculare aplicându-se discountul aferent şi urmează să fie transmise către clienţi în perioada următoare".

Preţul de serviciu universal este mai mare cu 13-26% decât preţul reglementat până la 31 decembrie 2020.

Potrivit ordinului ANRE nr. 5/2021, publicat în Monitorul Oficial pe 20 ianuarie, clienţii casnici care nu au schimbat contractul vor beneficia de cel mai bun preţ din oferta concurenţială a furnizorilor lor şi vor putea opta pentru o nouă ofertă în cadrul unui proces de contractare mult simplificat.

"Astfel, clienţii vor beneficia de cel mai bun preţ din oferta concurenţială a furnizorilor şi vor putea opta pentru o nouă ofertă în cadrul unui proces de contractare mult simplificat. De asemenea, cel puţin până la data de 30 iunie 2021, clienţii casnici vor primi din partea furnizorului actual cea mai bună ofertă, fără abonament, şi vor putea beneficia de o reducere comercială care să acopere diferenţa dintre preţul din oferta de serviciu universal aplicabilă în primul semestru al anului 2021 şi preţul din oferta concurenţială cu valoarea cea mai mică", a arătat ANRE într-un comunicat.

Furnizorii de ultimă instanţă, respectiv Enel, Electrica, E.ON şi CEZ, transmis comunicate de presă prin care s-au angajat să acorde aceste discounturi consumatorilor lor. AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…