Constructor bulgar acuzat de activități miniere fără permis sau licență pe A7. Prejudiciul cauzat

Constructor bulgar acuzat de activități miniere fără permis sau licență pe A7. Prejudiciul cauzat

O firma din Bulgaria este acuzată că a executat activități miniere fără permis sau licență în România. Procurorii Secției de Urmărire Penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ) au efectuat, joi, două percheziţii domiciliare în București și în județul Buzău, în acest caz. Prejudiciul pe care l-ar fi adus statului român se ridică la aproximativ 750.000 de lei.

Percheziții domiciliare într-o cauză privind executarea de activități miniere fără permis FotoArhivă

Percheziții domiciliare într-o cauză privind executarea de activități miniere fără permis FotoArhivă

Potrivit Parchetului General, investigațiile vizează o persoană juridică din Bulgaria, care - prin intermediul unei societăți înființate în București - a desfășurat lucrări de construcție ale autostrăzii Ploiești – Buzău, Lot 2, Mizil - Pietroasele, km 21+000 – km 49+350, lucrări efectuate în asociere cu o altă firmă.

Conform procurorilor, cu ocazia acestor lucrări a fost necesară excavarea unor cantități importante de pământ din zonele adiacente autostrăzii, realizând așa-zisele „gropi de împrumut”.

Activitatea de excavare a fost efectuată fără a obține în prealabil licență de exploatare a solului de la Agenția Națională pentru Resurse Minerale și fără a achita redevența datorată statului român pentru cantitatea de pământ excavată, activitate desfășurată din octombrie 2022 până în prezent”, conform unui comunicat transmis de PÎCCJ.

În cauză va fi efectuată o cercetare la fața locului împreună cu specialiști din cadrul Agenției Naționale pentru Resurse Minerale, Administrației Naționale “Apele Române”, Gărzii Naționale de Mediu, precum și specialiști din cadrul Institutului Național de Criminalistică.

Potrivit sursei citate, activitățile au fost realizate într-un dosar penal care vizează: „săvârșirea infracțiunilor de executare de activități miniere fără permis sau licență, în concurs cu infracțiunea de utilizarea resurselor de apă în diferite scopuri, fără autorizația de gospodărire a apelor și cu infracțiunea de exploatarea sau întreținerea lucrărilor construite pe ape ori în legătură cu apele, desfășurarea activității de topire a teiului, cânepii, inului și a altor plante textile, de tăbăcire a pieilor și de extragere a agregatelor minerale, fără autorizația de gospodărire a apelor”.

Prejudiciul în cauză este de aproximativ 750.000 de lei, reprezentând plata redevenței datorată statului român pentru cantitatea de pământ excavată.

La activitățile desfășurate procurorii au beneficiat de suportul polițiștilor din cadrul Direcției de Investigare a Criminalității Economice din cadrul I.G.P.R.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Mircea Geoană, desființat într-un editorial de un cunoscut jurnalist

2 Dispariția misterioasă a unui bancher a provocat o undă de șoc. Apoi a venit o factură de 11 milioane de dolari

3 Soția lui Gigi Mulțescu / „După al doilea vaccin, boala lui s-a accelerat“

4 Sprijinite de tancuri și acoperite de avioane de luptă cu bombe cu planare, trupele ucrainene au străpuns linia defensivă din Kursk într-un nou punct …

5 Motivul bizar pentru care o femeie din Hawaii vrea să se mute în România. Ce sfaturi îi dau străinii stabiliți în țară și românii