Constituția Germaniei a fost tradusă în limba arabă pentru a fi citită de refugiați

Constituția Germaniei a fost tradusă în limba arabă pentru a fi citită de refugiați

Autoritățile de la Berlin au tradus în limba arabă Constituția Germaniei pentru a putea fi consultată de sutele de mii de migranți arabi care au venit în această țară cu obiectivul de a rămâne acolo, relatează joi agenția EFE.

'Constituția este fundamentul statului nostru democratic și pluralist, precum și al ordinii în societatea noastră', se menționează într-un comunicat difuzat de Agenția pentru Educație Politică în Germania (BPB), organismul guvernamental care s-a achitat de această sarcină și a mai editat și alte materiale pentru a ajuta solicitanții de azil să se integreze în societatea germană.

Cancelarul Angela Merkel, susținătoarea politicii de deschidere față de migranți, le-a atras anterior atenția acestora că, dacă doresc să rămână în Germania, trebuie să respecte 'regulile și valorile' Constituției acestei țări și să învețe limba germană.

Autoritățile de la Berlin se așteaptă să primească anul acesta până la un milion de cereri de azil din partea migranților veniți din Africa, Orientul Mijlociu și Asia, anul trecut fiind înregistrate circa 200.000. Resentimentele provocate astfel în rândul populației germane au condus la numeroase atacuri asupra taberelor de refugiați, în timp ce în cadrul coaliției guvernamentale au apărut tensiuni, ultimul episod fiind decizia ministrului de interne Thomas de Maiziere de a aplica din nou Regulamentul de la Dublin — pentru a putea expulza migranții — hotărâre luată fără să se consulte cu cancelarul Angela Merkel.

În urma acuzațiilor că a încurajat afluxul de refugiați, guvernul de la Berlin a luat deja câteva decizii pentru stăvilirea valului migrator, la sfârșitul lunii octombrie intrând în vigoare un prim pachet legislativ ce prevede în principal măsuri pentru grăbirea examinării cererilor de azil, dar și a expulzării celor cărora li s-a respins cererea, precum și reducerea ajutoarelor sociale pentru migranți. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”