"Constantin Eftimescu a plecat dintre noi în această dimineaţă, la ora 4:00, într-o zi tristă pentru fotbalul dinamovist, lăsând în urmă mănuşile de campion şi cravata roşie a clubului pe care l-a iubit de jumătate de secol încoace. Eftimescu pe Google sau Facebook, <Bigică> pentru apropiaţi sau <Nea Bigi> pentru cei mai tineri, numele fostului nostru portar şi conducător de club înseamnă loialitate în dicţionarul dinamovist, un cuvânt tot mai greu de găsit în paginile de istorie scrise din '48 până astăzi. Te vom iubi mereu, Nea Bigi! Dumnezeu să te odihnească!", a scris clubul dinamovist.
În 10 ani de carieră în poarta echipei din Ştefan cel Mare, în două perioade, 1971-1973 şi 1976-1984, Eftimescu a apărat aproape 100 de meciuri pentru Dinamo în toate competiţiile, campionat, Cupa României şi cupele europene.
6 este numărul echipelor la care Eftimescu a evoluat în carieră: Dinamo Bucureşti (1971-1973 şi 1976-1984), Dinamo Slatina (1973-1976), Victoria Bucureşti (1984-1986), Delta Dinamo Tulcea (1986-1987), CS Târgovişte (1987-1988) şi Chimia Rm. Vâlcea (1988-1989).
7 trofee a câştigat Eftimescu la Dinamo. A cucerit titlul de campion al României (1973, 1977, 1982, 1983, 1984), Cupa României (1982, 1984) şi a participat la cea mai importantă performanţă a echipei din Ştefan cel Mare în cupele europene, semifinalele Cupei Campionilor Europeni în 1984.
70 de ani avea Eftimescu, împliniţi pe 15 iunie.