Constantin Cotimanis a împlinit 68 de ani . Actorul s-a născut pe 18 februarie 1955 în București și își amintește cu drag de copilăria plină de adrenalină pe care a trăit-o în două zone ale Capitalei.

Constantin Cotimanis. FOTO Teatru Nottara

„Înainte să ajung în Ferentari, am stat pe strada Mircea Vodă, numărul 2, unde mama avea, chiar la drum, un atelier de croitorie. Acolo era şi casa noastră. Când am împlinit 3 ani, ne-am mutat, pentru că aveam un obicei tâmpit: dimineaţa, când se pregătea micul dejun, ieşeam cu oala de noapte şi mă aşezam pe linia de tramvai. Când mama auzea clopotul de la tramvai, ţipetele şi râsetele vecinilor şi călătorilor zicea: „Iar s-a dus Bebe cu oala de noapte pe linie“. Ca să fugim de acolo, ne-am mutat la o mătuşă, care stătea între strada Viilor şi Calea Ferentari, pe strada Echinocţiului. Ne-am mutat şi pentru că avea curte. Fără voia ei, ne-a făcut mama o copilărie tare frumoasă! Acolo m-am împrietenit cu copiii mahalagiilor, ai ţiganilor din Ferentari. Îmi amintesc că ne luam la bătaie cu săbii făcute din rămăşiţele de talbă de la „Metalica.“, povestea actorul într-un interviu pentru „Adevărul”.

La vârsta maturității a înțeles cât de „periculos” trăia acele vremuri și cât de aproape a fost să se accidenteze.

„Chiar o întrebam pe mama – când mai trăia, săraca, Dumnezeu s-o odihnească – cum de nu ne-am accidentat, că ne jucam cu tablele alea ascuţite, de aluminiu. Dar nu s-a întâmplat Pe urmă, când ne-am mai maturizat, am început să ne suim în trenul care circula în capătul străzii, la depozitul de lemne. Aşa ne jucam noi, printre locomotivele cu abur. Pe acolo jucam şi fotbal, pe un spaţiu foarte strâns, între şina de tren şi Stadionul Veseliei. Ţin minte că n-ajunsesem la şcoală şi m-am suit într-o garnitură de tren. Odată, am ajuns la Giurgiu. Asta se întâmpla spre după-amiază. Noaptea, mama a văzut că nu mai venea copilul acasă, iar copiii de vârsta mea tăceau mâlc, pentru că nu voiau să fie amestecaţi într-un asemenea scandal”, a mai povestit actorul.

„Tristeţea ei din seara aia a fost ca o bătaie”

Își amintește cum s-a întors cu ajutorul unui angajat al CFR care a înțeles boacăna, dar și supărarea de pe chipul mamei, după pozna care l-a dus departe de casă.

„La Giurgiu, m-a văzut un mecanic de tren care m-a întrebat ce era cu mine pe-acolo. I-am zis: „Nu pot să mă duc acasă, vin din Ferentari“. „Aoleu, păi, cum ai ajuns aici?“ „M-am suit în tren şi n-am mai avut curaj să cobor. Şi m-a adus acasă mecanicul, pe la 4.00 dimineaţa, când se deplasa următoarea garnitură. Tata nu era acasă, lucra la Slobozia – era electrician de mare clasă! Mama era plânsă toată şi eram gata, gata să iau bătaie. Ca să înţelegeţi: mama nu m-a bătut niciodată. Dar tristeţea ei din seara aia a fost ca o bătaie – de-aia dură. De atunci, ne mai suiam în trenuri când staţionau. Furam seminţe – fabrica de ulei era pe şoseaua Viilor –, că vagoanele erau pline de seminţele pentru halva şi ulei”, a mai povestit actorul.