Constanța: Tribunalul a amânat pentru 29 martie pronunțarea privind eliberarea condiționată a lui Mircea Băsescu

Constanța: Tribunalul a amânat pentru 29 martie pronunțarea privind eliberarea condiționată a lui Mircea Băsescu

Tribunalul Constanța a amânat, miercuri, pentru 29 martie pronunțarea privind contestația formulată de DNA față de decizia Judecătoriei Medgidia de eliberare condiționată a lui Mircea Băsescu, condamnat la patru ani de închisoare cu executare pentru trafic de influență, cauză în care sunt implicați membri ai familiei lui Bercea Mondial.

În situația în care judecătorii Tribunalului resping contestația procurorilor anticorupție, Mircea Băsescu va fi eliberat din penitenciar, sentința fiind definitivă.

Mircea Băsescu și Marian Căpățână au fost trimiși în judecată în iunie 2014 de procurorii DNA, pentru trafic de influență și respectiv complicitate la trafic de influență, iar în luna noiembrie a aceluiași an a început derularea procesului. În iunie 2016, ei au fost condamnați la patru ani, respectiv trei ani de închisoare.

Conform avocaților lui Mircea Băsescu, acesta ar putea ieși condiționat din penitenciar, în condițiile în care are vârsta de peste 60 de ani și poate executa o treime din pedeapsa la care a fost condamnat, perioadă din care se scade cea a arestului preventiv și la domiciliu.

Potrivit DNA, în perioada 20 februarie 2011 — 22 februarie 2012, Mircea Băsescu a primit suma de 250.000 de euro de la un denunțător (Florin Anghel), prin intermediul inculpatului Marian Căpățână, în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă magistrații învestiți cu soluționarea cauzei referitoare la infracțiunea săvârșită de tatăl acestuia (Sandu Anghel), precum și a altor cereri incidente în cauză, cu scopul de a obține o hotărâre favorabilă, fie condamnarea la o pedeapsă mai mică, fie punerea în libertate.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 Fiica legionarului Alexandru Arnăutu, condamnată în lotul Le Pen