Constanţa: Primii trei marinari români, din peste 40 aflaţi pe vapoare în şantiere din China, repatriaţi
Trei marinari români aflaţi pe vapoare ce sunt în diferite şantiere din China au fost repatriaţi, urmând să ajungă în România în aceste zile, iar pentru un al patrulea vor fi luate curând măsuri similare, în contextul infecţiei cu noul tip de coronavirus, a anunţat sâmbătă Sindicatul Liber al Navigatorilor.
Pe nave aflate în şantiere din China sunt peste 40 de marinari români.
"Primii trei navigatori români au fost repatriaţi şi vor ajunge acasă zilele acestea. Un altul va fi repatriat în curând. Pe nave în diverse şantiere din China se află peste 40 de navigatori români. O situaţie exactă ar trebui să aibă Autoritatea Navală Română dacă a întreprins demersuri către agenţiile de crewing acreditate pentru a primi datele cu privire la numărul şi locaţia din China în care se află navigatorii români, aşa cum Sindicatul Liber al Navigatorilor a recomandat. Situaţia în China se află sub control deocamdată, după cum raportează autorităţile. Se recomandă evitarea aeroporturilor din această ţară", a precizat SLN, pe pagina de Facebook.
SLN le recomandă navigatorilor români care se află pe nave ce se îndreaptă către porturile chinezeşti pentru operare să ia măsurile de protecţie adecvate şi să rămână la bord până când nava ajunge într-un port sigur din punct de vedere al riscurilor de îmbolnăvire.
"MAE şi Ambasada României din Beijing anunţă că deocamdată nu sunt restricţii la repatrieri decât din regiunea Hubei. OMS nu recomandă închiderea graniţelor Chinei. ITF recomandă companiilor de navigaţie care operează nave ce ajung în porturile chinezeşti un set de măsuri de protejare a navigatorilor", a menţionat SLN.
Conform sursei citate, Sindicatul Liber al Navigatorilor a înfiinţat o celulă de criză şi are "telefonul de urgenţă ITF Inspector disponibil 24/24 pentru membrii de sindicat". AGERPRES